G4Media.ro

PayPal se retrage din proiectul Libra, criptomoneda anunțată de Facebook

PayPal se retrage din proiectul Libra, criptomoneda anunțată de Facebook

Compania de plăți PayPal a anunțat că se retrage din consorțiul de 28 de entități condus de Facebook care urmează să lanseze cryptomoneda Libra, anunță BBC. PayPal nu a anunțat motivul retragerii, dar mișcarea vine pe fondul barierelor legislative tot mai mari din SUA și UE în fața inițiativei Facebook de a-și lansa propria cryptomonedă.

Pentru a spori încrederea și interesul în acest proiect, Facebook a cooptat un consorțiu de 28 de companii, printre care se numără Uber, Vodafone, Visa, Mastercard și PayPal, acționare în firma ce va gestiona noua monedă. Moneda va fi controlată și gestionată de către „Libra Association” – un ONG cu sediul în Geneva.

Facebook a anunțat în iunie că utilizatorii platformelor sale de socializare și mesagerie – Facebook, WhatsApp și Instagram – vor putea realiza tranzacții cu nouă monedă lansată de gigantul IT.

Cu toate acestea, arbitrii piețelor financiare din Franța și Germania au anunțat că vor bloca Libra din cauza problemelor legate de protecția drepturilor utilizatorilor. În paralel, legislativul american a ridicat probleme similare.

Libra nu va fi o cryptomonedă de tip speculativ, valoarea sa fiind strâns legată de valoarea mai multor monede din lumea reală: dolarul, euro, lira sterlină, francul elvețian și yenul japonez, conform site-ului TechCrunch.com.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...