Pe linia de cale ferată spre aeroport ar putea circula un singur automotor, la fiecare 50 de minute. Șeful CFR Călători spune că e pregătit să opereze această rută, dacă va fi lăsat să o facă
Pe linia de cale ferată, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), ar putea circula un singur automotor Săgeata Albastră, la fiecare 50 de minute, a anunțat miercuri șeful CFR Călători, Dan Costescu.
El a precizat că „ministerul (transporturilor, n.red) va decide cui alocă acest transport”.
”Din punctul de vedere al CFR Călători noi suntem pregătiți și așteptăm decizia ministerului”, a spus Costescu.
Discuția în legătură cu cine va opera linia spre Aeroportul Otopeni a apărut după ce constructorul a decis să apeleze la un operator feroviar privat pentru a face testele de structură, respectiv la Transferoviar Călători. Ministrul Lucian Bode a declarat, marți, la postul public de televiziune că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă începând din data de 12 decembrie.
„Suntem de luni de zile în legătură cu CFR Infrastructură. Inițial se estima o cadență de 50 de minute, noi am solicitat de luni bune graficul de circulație și am schimbat documente. Din analiza lor de până acum a reieșit că în acest moment când și încărcarea este mai mică – tot timpul la începutul exploatării unei linii încărcarea este mai mică – ar fi posibil să avem 50 de minute ca ecart, să poată să traseze trenurile la 50 de minute”, a declarat Dan Costescu, directorul general al CFR Călători.
„Pentru intervalul care ni se oferă în acest moment de către CFR Infrastructură este suficient, pentru că distanța este foarte mică, un singur automotor. Avem un automotor Desiro (Săgeată Albastră, n.red) pregătit și chiar dacă el are 15 ani este cel mai nou din România. Capacitatea poate fi de 70 de locuri sau de 110 locuri, în funcție de configurație”, a mai adăugat Costescu.
Potrivit acestuia, s-a luat deja legătura cu firma care construiește linia pentru a vedea unde vor fi amplasate casele de bilete și pentru a instala toate sistemele necesare.
„Ministerul Transporturilor va decide cui alocă acest transport. Din punctul de vedere al CFR Călători noi suntem pregătiți și așteptăm decizia ministerului”, a mai spus Dan Costescu. Șeful operatorului de stat a precizat că se va asigura ca intervalele orare la care va circula trenul spre și dinspre aeroport să fie accesibile și călătorilor care, fie ajung în Capitală din alte orașe, fie aterizează pe Otopeni și vor să plece mai departe cu trenul spre marile orașe ale țării, „dacă noi (CFR Călători, n.red) vom fi lăsați să facem transportul”.
Reprezentanții CFR SA, compania care administrează calea ferată, au declarat recent, pentru economica.net, că „CFR SA este interesată ca această secție să fie utilizată la capacitate maximă, ceea ce înseamnă că noul traseu Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București pot circula mai mulți operatori de transport feroviar de călători”.
Pe 13 septembrie au avut loc primele teste ale noii linii de cale ferată. Potrivit celor de la Club Feroviar, aceste teste au fost făcute cu un automotor diesel care aparține operatorului privat Transferoviar Călători din Cluj Napoca.
Sursa foto: clubferoviar.ro
„Nu erau teste de material rulant, ci teste de structură, a acelui pasaj (peste DN1, n.red). L-am înțeles pe constructor că avea nevoie să testeze structura și avea nevoie de un vehicul mai vechi, mai greu. Desiro al nostru este mai ușor, este de concepție mai nouă”, a explicat Dan Costescu de ce testele nu s-au făcut cu material rulant de la CFR Călători.
Stadiul lucrărilor la legătura feroviară spre Aeroportul Otopeni este de 97%. În urma unei vizite făcută marți pe șantier, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat la postul public de televiziune că, cel mai probabil, vom merge cu trenul spre aeroport pe 12 decembrie.
Sursa foto: CFR Infrastructură
„Noi credem că, o dată cu noul Mers al Trenurilor, 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a declarat Lucian Bode.
Potrivit CFR SA, noua cale ferată spre aeroport porneşte din zona de racordare (fosta Haltă Odăile) pe aproximativ 600 de metri, traseul continuă cu o zonă de consolidare, în lungime de 900 de metri şi un viaduct de 1,52 kilometri, care supratraversează DN1, până la noua staţie de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pe întregul traseu a fost montată linia de cale ferată, constructorul executând în prezent ultimele lucrări de buraj şi profilare mecanică.
Lucrările sunt executate de către o firmă românescă, Arcada Company. Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii