G4Media.ro

Pe toată Via Transilvanica, ziua 18. Am trecut de 1.000 de km…

Foto: Turnul Sfatului

Pe toată Via Transilvanica, ziua 18. Am trecut de 1.000 de km și toți au ținut să ne sărbătorească (Turnul Sfatului)

Contorul bicicletei mele a depășit 1.000 de km în cea de-a 18-a zi de când am plecat pe biciclete de la Putna, pe drumul care unește. Am întâlnit oameni care ne-au primit cu cântec în casele lor de la munte, forme de relief care numai dintr-o joacă dumnezeiască au putut apărea, cai liberi care ne-au petrecut, notază jurnaliștii Turnul Sfatului.

Ziua în care ”am bătut mia” a început din munții Orăștiei în care se ascunde Sarmisegetuza Regia și a continuat prin munții Șureanu către Țara Hațegului. Am parcurs mai bine de 78 de km, în care au intrat trei rute așa cum sunt acestea descrise în Ghidul Drumețului pe Via Transilvanica.

Au fost 27 de km în care urci o diferență de nivel de peste 1.300 de metri în prima rută, cea dintre Sarmisegetuza Regia și Fundătura Ponorului, cu un dus-întors la Târșa. Apoi mai mult am coborât pe cei 15 km până la Hobița (cea din comuna Pui, deoarece în apropiere mai este un sat cu același nume, care aparține de Grădiște). În fine, ultima rută a zilei a fost cea până la Nucșoara (21 de km).

Articolul complet pe Turnul Sfatului

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Din păcate, imaginea aleasă este edificatoare și arată de ce în mediul rural românesc, cine călătorește singur sau în grupuri mici își asumă mari riscuri. Pas.

    • Îți iei un dispozitiv cu ultrasunete (20-30lei), îl activezi și cîinii își aduc brusc aminte că au treabă altundeva (din experiența mea de biciclist).

  2. via Transilvanica a devenit simbolul autonomiei Ardealului.