G4Media.ro

Pe urmele lui Darwin: În Galapagos, oamenii de ştiinţă recreează expediţia istorică…

Sursa foto: Pexels

Pe urmele lui Darwin: În Galapagos, oamenii de ştiinţă recreează expediţia istorică din 1835

La fel ca Charles Darwin în 1831, mai mulţi oameni de ştiinţă şi ecologişti au plecat anul trecut din portul englez Plymouth spre Insulele Galapagos, în largul coastelor Ecuadorului, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

Însă ceea ce au descoperit la sosirea lor luna trecută diferă foarte mult de ceea ce a văzut naturalistul Darwin atunci când a vizitat arhipelagul în 1835, în timpul călătoriei care a fost fundamentală pentru dezvoltarea teoriei sale, de acum celebră, despre evoluţia speciilor şi selecţia naturală.

Insulele Galapagos se află în prezent sub incidenţa unui regim de protecţie, făcând parte dintr-o rezervaţie marină naţională ecuadoriană şi sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Cu toate acestea, regiunea este mai ameninţată ca niciodată, din cauza poluării, a pescuitului ilegal şi a schimbărilor climatice.

O stră-strănepoată a naturalistului britanic, botanista Sarah Darwin, a fost acolo pentru a observa aceste provocări, cu un exemplar bine documentat al lucrării ilustrului său strămoş, „Despre originea speciilor”.

„Cred că principala diferenţă este că există acum oameni care lucrează pentru protejarea arhipelagului Galapagos”, a declarat această sexagenară pentru AFP, la bordul Oosterschelde, o goeletă cu trei catarge şi renovată, construită în urmă cu mai mult de 100 de ani, care se află din august 2023 într-o expediţie ştiinţifică şi de sensibilizare a opiniei publice.

„Moştenitorii”

În epoca colonială, insulele Galapagos, situate în una dintre regiunile cu cea mai mare biodiversitate din lume, erau utilizate ca un punct de escală pentru piraţi, care capturau şi mâncau ţestoase gigantice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, arhipelagul a găzduit o bază militară americană.

„Cred că dacă Darwin ar putea reveni astăzi şi să vadă eforturile pe care toată lumea le face, atât pe plan local cât şi global, pentru a proteja aceste insule extraordinare şi această biodiversitate, cred că el ar fi cu adevărat entuziasmat şi impresionat”, a declarat urmaşa celebrului naturalist britanic.

Sarah Darwin a vizitat pentru prima dată Insulele Galapagos în 1995, unde a creat ilustraţii pentru un ghid de plante endemice. Ea s-a dedicat apoi studierii tomatelor locale.

Sarah Darwin înrolează tineri în cadrul unui proiect ce vizează înfiinţarea unui grup de 200 de „moştenitori” ai lui Darwin pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la ameninţările climatice şi de mediu cu care se confruntă planeta noastră.

Făcând escală în mai multe porturi pe parcursul călătoriei sale din Plymouth spre Oceanul Pacific, goeleta Oosterschelde a primit la bordul său noi grupuri de tineri cercetători şi activişti de mediu la fiecare oprire în acele porturi.

Unul dintre aceşti tineri, Laya Pothunuri, de origine indiană, s-a alăturat misiunii în timpul escalei din Singapore. Insulele Galapagos „ocupă un loc foarte important din punct de vedere ştiinţific”, a declarat ea pentru AFP. Tânăra participă la misiune pentru a îmbunătăţi sistemele de irigaţii în regiunile de cultivare a cafelei din arhipelag.

„Intenţionez să fac acest lucru folosind plastic reciclat, care este, de asemenea, o mare problemă aici”, explică ea, subliniind că deşeurile de plastic sfârşesc adeseori prin a fi înghiţite de animalele sălbatice.

Pericolul plasticului

În Galapagos, membrii expediţiei au colaborat cu cercetători de la Universitatea privată San Francisco din Quito (USFQ), Fundaţia Charles Darwin şi ONG-ul Conservation International pentru a combate speciile invazive şi a proteja speciile endemice.

Anul trecut, un studiu al Fundaţiei Charles Darwin a relevat că ţestoasele gigantice din regiune ingerează substanţe nocive cauzate de poluarea umană.

Eşantioanele recoltate au arătat că aproape 90% din deşeurile consumate erau fabricate din plastic, 8% din ţesături, iar restul din metal, hârtie, carton, materiale de construcţii şi sticlă.

Din Insulele Galapagos, goeleta Oosterschelde a pornit din nou la drum duminică pentru a continua călătoria sa în jurul globului terestru, cu opriri planificate în Tahiti, Noua Zeelandă, Australia şi Africa de Sud.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...