G4Media.ro

Pedro Sánchez cere construirea unui gazoduct care să lege Spania de Europa…

Sursa foto: Facebook / Pedro Sanchez

Pedro Sánchez cere construirea unui gazoduct care să lege Spania de Europa Centrală / Franța are în continuare rezerve față de acest proiect

Premierul spaniol Pedro Sánchez a cerut marți construirea unui gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală prin Franța, ceea ce ar putea contribui la reducerea dependenței de gazul rusesc. Proiectul unui gazoduct care să traverseze Pirineii „este ceva ce guvernul spaniol cere și cere Europei de mult timp”, a declarat liderul socialist în timpul unei vizite pe insula La Palma, în Insulele Canare spaniole, potrivit Le Figaro.

„Sperăm că acest vis va deveni în curând o realitate”, a continuat el, salutând cuvintele cancelarului german Olaf Scholz de săptămâna trecută, care a declarat că o interconectare între Peninsula Iberică și Europa Centrală prin Franța lipsește „dramatic” în Europa.

Un astfel de gazoduct ar „contribui în prezent în mare măsură la ameliorarea și relaxarea situației aprovizionării”, a declarat cancelarul german, a cărui țară este una dintre cele mai dependente membre UE de importurile de gaze rusești. Pedro Sánchez a fost de acord, afirmând că „Spania are multe de oferit Europei pentru a-și reduce dependența energetică față de Rusia datorită imensei noastre capacități de regazeificare”, subliniind că „o treime din capacitatea totală de regazeificare a Europei se află în Spania”. El se referea la faptul că Spania are șase terminale pentru prelucrarea gazelor naturale lichefiate (GNL) importate.

Dar, în același timp, Spania are doar două conexiuni de capacitate redusă cu Franța în Țara Bascilor (nord-vestul țării). „Exportăm energie și o vom face și mai mult atunci când vom îmbunătăți interconexiunile”, a adăugat Pedro Sánchez. Un proiect de gazoduct între Catalonia (nord-estul Spaniei) și sud-estul Franței, numit MidCat, a fost lansat în 2013, dar a fost abandonat în 2019 din diverse motive, inclusiv financiare.

Ministrul spaniol pentru tranziție ecologică, Teresa Ribera, a declarat săptămâna trecută că Enagas, proprietarul și administratorul rețelei spaniole de gaze, a estimat că ar fi nevoie de „aproximativ opt până la nouă luni” pentru ca o astfel de conductă să fie operațională pe partea spaniolă, dar a subliniat, de asemenea, că totul depinde de partea franceză. Ministerul francez al Tranziției Energetice nu s-a arătat entuziasmat de acest lucru, subliniind că „un astfel de proiect ar dura în orice caz mulți ani pentru a deveni operațional” și „nu ar răspunde, prin urmare, la criza actuală”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Altă marionetă sorosistă

    • Ce-i Monica? Va cam sperie gandul ca pierdeti clientii din germania? Pai poate nu trebuia sa va purtati ca niste salbatici.

    • Da Monica, soros, oculta mondiala, reptilienii, extratereștrii, toți sunt împotriva lui M@-ta Rusia, fgm de troll putinist!