
Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova va fi relocat în afara orașului
Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova va fi mutat în afara orașului, în zona actualului Penitenciar Pelendava, conform unui protocol încheiat între autoritățile locale și Administrația Națională a Penitenciarelor, transmite Radio Craiova preluat de Rador.
Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova, aflat pe strada Vasile Alecsandri, într-o zonă centrală, urmează să fie mutat în afara orașului. În acest sens, administrația locală craioveană va încheia un protocol cu Consiliul Județean Dolj și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Construcția viitorului penitenciar urmează să se realizeze în zona actualului Penitenciar Pelendava, din comuna Cârcea.
În urma aprobării unui memorandum al Guvernului, anul trecut, penitenciarul din Craiova a fost trecut pe lista celor care urmează să fie relocate, alături de alte zece asemenea instituții. Printre acestea se află și Penitenciarul din Târgu Jiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.