G4Media.ro

Pentagon: „Forţele speciale ale SUA au executat o misiune antiteroristă în nord-vestul…

Sursa foto: Wikipedia / David B Gleason

Pentagon: „Forţele speciale ale SUA au executat o misiune antiteroristă în nord-vestul Siriei. Misiunea a fost una reuşită”

Forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA au executat cu succes o misiune antiteroristă în nord-vestul Siriei, a anunţat Pentagonul, transmite joi Reuters, citată de Agerpres.

Departamentul american al Apărării a menţionat că nu sunt victime în rândul forţelor SUA, fără a da alte detalii.

„Forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA aflate sub controlul Comandamentului central au executat o misiune antiteroristă în această seară în nord-vestul Siriei. Misiunea a fost una reuşită”, se arată în comunicatul secretarului de presă al Pentagonului, John Kirby.

Locuitorii din Atmeh au indicat pentru Reuters că raidul american a avut loc în jur de miezul nopţii într-o zonă dens populată din apropiere de graniţa cu Turcia, unde sunt găzduiţi zeci de mii de sirieni strămutaţi, în tabere improvizate şi supraaglomerate.

Potrivit unui localnic, mai mulţi oameni au murit în cursul raidului, care a durat circa două ore, iar alt locuitor a afirmat că salvatorii au scos cel puţin 12 cadavre, inclusiv copii şi femei, de sub ruinele unei clădiri cu mai multe etaje.

Organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru Drepturile Omului a afirmat că cel puţin nouă persoane au murit la Atmeh în urma operaţiunii americane, inclusiv trei civili, a consemnat AFP.

Regiunea Idlib, unde se află Atmeh, este controlată în mare parte de jihadişti şi rebeli.

A fost cea mai amplă operaţiune a forţelor americane în Siria de la uciderea, în octombrie 2019, în aceeaşi regiune a lui Abu Bakr Al-Baghdadi, liderul grupării radicale Stat Islamic.

AFP mai notează că operaţiunile heliportate cum a fost cea din cursul nopţii sunt foarte rare în Siria şi ea a intervenit la câteva zile după încheierea unui asalt al Statului Islamic asupra unei închisori administrate de Forţele democratice siriene, dominate de kurzi, în regiunea Hasakah din nord-estul Siriei. Atacul şi luptele ce au urmat s-au soldat cu 373 de morţi, între care 268 de jihadişti, 98 de membri ai forţelor kurde şi şapte civili.

Sursa foto: Wikipedia / David B Gleason

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...