
Pentagonul ordonă teste fizice fără distincţie de gen pentru trupele de luptă / Șeful apărării americane se declară un oponent al prezenței femeilor în armată
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, care s-a opus deja ca femeile să participe la operaţiuni de luptă, a ordonat ca testele de aptitudine fizică pentru trupele combatante să nu mai ţină cont de gen, conform unui memoriu publicat luni, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Le cer secretarilor serviciilor militare să elaboreze planuri cuprinzătoare pentru a face distincţia între ocupaţiile legate de luptă şi cele care nu sunt legate de luptă”, a scris Hegseth în memoriu, datat 30 martie.
„Toate premisele, de la începutul până la sfârşitul carierei, în ceea ce priveşte aptitudinea fizică în cadrul poziţiilor de luptă trebuie să fie neutre din punct de vedere al genului, bazate exclusiv pe nevoile operaţionale ale postului şi pe faptul de a fi pregătit să înfrunţi orice inamic”, adaugă nota, care specifică, de asemenea, că niciunul dintre standardele actuale nu va fi coborât.
Pete Hegseth, fost prezentator Fox News, şi-a exprimat opoziţia faţă de prezenţa femeilor pe câmpul de luptă, într-un podcast în noiembrie.
„O spun foarte sincer: nu ar trebui să avem femei în trupele de luptă. Nu ne-a făcut mai eficienţi, nu ne-a făcut mai letali şi a făcut lupta mai complicată”, a spus el.
Fostul militar a declarat apoi în timpul audierilor pentru confirmarea sa ca şef al Pentagonului de către Senat că a revenit asupra acestei opoziţii.
El a spus la acea vreme că femeile vor avea locul lor în luptă, atât timp cât „standardele rămân ridicate”.
De îndată ce a fost numit, Pete Hegseth a anunţat că vrea să reformeze complet Pentagonul, devenit, în opinia sa, prea „woke”, prin politicile de promovare a diversităţii, pe care de atunci s-a străduit să le demonteze.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii