G4Media.ro

Pep Guardiola, înainte de returul cu Real Madrid: „Manchester City are 1%…

Pep Guardiola și jucătorii de la Manchester City / Sursa foto: Matt West / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pep Guardiola, înainte de returul cu Real Madrid: „Manchester City are 1% șanse să învingă pe Bernabeu”

Pep Guardiola evaluează la 1% șansele ca Manchester City să o învingă pe Real Madrid în manșa secundă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Duelul are loc miercuri, 19 februarie, de la ora 22:00.

City va avea o misiune dificilă pe stadionul Santiago Bernabeu, după ce Real s-a impus cu scorul de 3-2 în meciul tur din Anglia, săptămâna trecută.

Elevii antrenorului Pep Guardiola au avut evoluții oscilante în ultimele luni, care i-au făcut să se iasă practic din lupta pentru titlu în Premier League, însă victoria categorică obținută în acest weekend în meciul de pe teren propriu cu Newcastle (scor 4-0), le dă speranțe fanilor „cetățenilor” înaintea revanșei cu madrilenii.

„Sunt multe, multe meciuri în care nu am jucat la nivelul la care ne-am dorit și, în final, am pierdut. Atunci nu a fost vorba doar de cele trei puncte, ci și de modul în care ne-a afectat mental pentru următorul meci.

S-a întâmplat de multe ori. Bineînțeles că această victorie ne ajută, însă o marjă pentru a câștiga pe Bernabeu din acea poziție, toată lumea știe, procentul pentru a merge mai departe ajunge la 1%. Sau nu știu cât, dar va fi minim”, a spus Guardiola după partida cu Newcastle, citat de Agerpres.

„Însă cât timp avem o șansă, vom încerca, asta e sigur. Vom merge așa cum am făcut-o mereu, dar în acest sezon realitatea este că am fost la mile distanță.

Am fost cu adevărat foarte săraci în performanțe și rezultate în acest sezon. Pentru un meci, sâmbătă, am jucat foarte bine, dar nu o să schimbe opinia, realitatea. Dar, desigur, e mai bine să călătorești la Madrid cu acest rezultat”, a adăugat Guardiola.

Internaționalul egiptean Omar Marmoush, recrutat în această iarnă de la formația germană Eintracht Frankfurt, a reușit sâmbătă primul său hat-trick pentru Manchester City, în meciul cu Newcastle, în condițiile în care Guardiola nu a putut conta pe golgheterul norvegian Erling Haaland, accidentat.

Meciul dintre Real Madrid și Manchester City de pe Santiago Bernabeu va fi arbitrat de Istvan Kovacs.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.