G4Media.ro

Pep Guardiola spune că doar trei echipe pot spera să o oprească…

sursa foto: captura video

Pep Guardiola spune că doar trei echipe pot spera să o oprească pe Real Madrid în Champions League

Manchester City nu a avut vreo șansă în returul cu Real Madrid de pe Santiago Bernabeu, calificarea „albilor” fiind una pe deplin meritată (6-3 la general). Învins fără drept de apel (3-1), Pep Guardiola spune că Realul este marea favorită la câștigarea Champions League și că doar trei echipe pot spera să oprească trupa lui Carlo Ancelotti din drumul spre cel de-al 16-lea trofeu.

Guardiola spune că Liverpool, PSG și Barcelona pot spera să o oprească pe Real Madrid în Champions League

După eșecul de pe teren propriu (2-3), pentru City a urmat o înfrângere clară la Madrid (3-1), jocul „cetățenilor” fiind departe de așteptările fanilor.

După eliminarea din play-off-ul optimilor din Liga Campionilor, Pep Guardiola spus că doar trei echipe pot spera să o oprească pe Real Madrid din drumul spre câștigarea celui de-al 16-lea trofeu din istorie.

Conform spuselor lui Guardiola, echipele care pot avea o speranță să stopeze Realul din drumul spre trofeu sunt Liverpool, PSG și Barcelona.

Citat de Metro, Guardiola precizează că Realul va fi oricum favorită și în eventuale dueluri cu aceste trei echipe, dar că ar putea apărea unele bătăi de cap.

„Desigur, Madridul este favorit, cu siguranță, chiar dacă există și alte echipe bune în jur. Va fi un sezon interesant în Liga Campionilor.

Madridul este întotdeauna favorit pentru acest trofeu.

Există însă și alte echipe care au sezon bun și joacă foarte bine. Liverpool este una dintre ele, Barcelona este uimitoare, iar PSG-ul prietenului Luis Enrique este în zonă”, a precizat Pep Guardiola.

„În această competiție, calitatea contează întotdeauna. În acest sezon, madrilenii sunt capabili de perioade lungi de posesie: au fost dinamici, sunt foarte rapizi pe contraatac și au un pressing excelent”, a conchis Guardiola.

Echipe rămase în Champions League, faza optimilor: PSG, Liverpool, Barcelona, Club Brugge, Lille, Aston Villa, Real Madrid, Atletico Madrid, Leverkusen, PSV, Arsenal, Inter Milano, Feyenoord, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Benfica.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.