G4Media.ro

Percheziții ale Poliţiei într-un dosar care vizează vânzarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte…

sursa foto: Alba24

Percheziții ale Poliţiei într-un dosar care vizează vânzarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcută în județul Suceava / Au fost confiscate 117 perechi pantofi sport și 20 articole de îmbrăcăminte, inscripţionate cu mărci de prestigiu

Poliţiştii din Suceava au făcut percheziţii la domiciliile unor persoane fizice, dar şi la sediile şi depozitele unor firme suspectate că puneau pe piaţă obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte falsificate, purtând numele unor branduri celebre. Peste o sută de perechi de încălţăminte şi zeci de articole de îmbrăcăminte, cu o valoare estimată la peste 50.000 de lei, au fost ridicate pentru cercetări, transmite News.ro.

Dosarul penal vizează infracţiuni de punere în circulaţie de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii, iar în cadrul anchetei poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Suceava, au făcut, vineri, cinci percheziţii domiciliare în oraşului Gura Humorului. Descinderile au avut loc la locuinţele unor persoane, la puncte de lucru ale unor agenţi economici şi la imobilele unde existau informaţii că s-ar afla depozitate bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi comercializate ilegal.

„Au fost percheziţionate 5 imobile şi 3 autoturisme şi au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 117 perechi pantofi sport, inscripţionate cu mărci de prestigiu, înregistrate şi protejate pe teritoriul României, precum şi cantitatea totală de 20 articole de îmbrăcăminte, având inscripţionate mărci înregistrate şi protejate pe teritoriul României, produse susceptibile de a fi contrafăcute şi în legătură cu săvârşirea faptei pentru care s-a început urmărirea penală. Valoarea estimativă a produselor ridicate este în sumă de aproximativ 50.000 lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia Suceava.

Anchetatorii au, în acest dosar şi alte mijloace de probă care urmează a fi administrate pentru dovedirea întregii activităţi infracţionale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu uitați de babele cu pătrunjel! Restul, care fură milioane de euro îs bine, stați liniștiți!

  2. „un număr de 117 perechi pantofi sport, inscripţionate cu mărci de prestigiu, înregistrate şi protejate pe teritoriul României, precum şi cantitatea totală de 20 articole de îmbrăcăminte…|

    Într-adevăr, rețelele de contrabandă cu produse contrafăcute au suferit o grea lovitură.

    …Și presa chiar acordă atenție unor astfel de comunicate?! Sau doar sprijină polițiștii în acțiunea „Fă-te că muncești!” ?