G4Media.ro

Percheziții DNA la Direcția Regională Vamală București și alte 20 de locații…

Sursa foto: Autoritatea Vamală Română

Percheziții DNA la Direcția Regională Vamală București și alte 20 de locații / Mite cuprinse între 600 și 12 mii de euro pentru a permite intrarea în țară de bunuri contrafăcute

Procurorii DNA efectuează, marți dimineață, percheziții în 20 de locații din București, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, domicilii, sedii de firme, și Direcția Regionala Vamala București, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Potrivit acestora, ancheta vizează fapte de luare de mită și trafic de influență. Procurorii suspectează că funcționarii vamali erau mituiți cu sume cuprinse între 600 și 12 mii de lei pentru a permite intrarea în țară a bunurilor contrafăcute sau fără documente.

În anchetă este vizat directorul Direcției Regionale Vamale București, Paul Petrof, au precizat aceleași surse.

UPDATE: DNA a confirmat perchezițiile într-un comunicat oficial de presă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 – 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Sigur este fake news. Cum noi romanii, care suntem cei mai vajnici aparatori ai zonei Schengen? Cum noi romanii, urmasii dacilor care i-au invata latina pe romani – the ducks come from the trucks – cinsititi, credinciosi, cu frica de D-zeu, sa faca asa ceva? Niciodata? Noi suntem poporul ales…

  2. DNA-ul nu se ocupa pe timpuri de dosare cu prejudicii de peste un milion euro? Acum se ocupa de fabuloase sume de ….600 de euro? Nasii de tren pe vremea lui Năstase luau mai mult de atat, DNA-ul de acum nici macar la nivelul de atunci nu mai e. Mai il salta pe cate unul mai mare, prea calic, gen ăla de la vaslui sau de la Prahova, asa de ochii pr0stimii.

    • 600 euro pe zi .. pe transport .. se aduna ..
      dar sa nu ne entuziasmam, ca stiri de asta cu vamesi luati cu autobuzul si dusi la DNA , ca apoi savonierele sa-si faca treaba si sa-i elibereze , si aia sa se intoarca la locul de „munca” sunt multe .. sau FAPTA NU EXISTA .. sau sfanta PRESCRIERE CCR PSDNLUDMR

  3. Nu poat sa cred ca este adevarat… DNA mai exista?

    • Mai exista cand nu se ocupa de vaccinuri…