G4Media.ro

Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, într-un dosar privind dezinfectanţi care nu…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, într-un dosar privind dezinfectanţi care nu îndeplineau standardele. Vizată, şi o firmă al cărei nume a apărut în contextul scandalului Hexi Pharma/ Precizările ministrului Sănătăţii

Poliţiştii fac, marţi, cinci percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, la locuinţele unor persoane şi sediile unor firme care produc, importă şi comercializează produse biocide. Acţiunea are loc într-un dosar în care se suspectează că, în 2018, ar fi fost fabricate şi vândute unor spitale substanţe pentru dezinfecţia suprafeţelor care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor, transmite News.ro

Firma vizată de percheziţiile de marţi privind dezinfectanţii diluaţi este o firmă din Prahova, Al Carina, al cărei nume a apărut şi în contextul scandalului Hexi Pharma, scrie Observatorul Prahovean, citând surse apropiate anchetei.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, afirmă că ancheta în cazul dezinfectanţilor neconformi din spitale a început în urma unei plângeri a ministerului, după ce s-a constatat, în urma unor controale, că trei produse biocide nu erau conforme în ceea ce priveşte acţiunea fungicidă. Ea a spus că, dacă procedurile se respectă, nu există un pericol pentru pacienţi, precizând că nu este vorba despre dezinfectanţi diluaţi.

  • UPDATE Sorina Pintea a spus, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că ancheta a început după o plângere făcută de Ministerul Sănătăţii, în 10 ianuarie.

„Anul trecut, inspectorii direcţiilor de sănătate publică au făcut un control tematic în ţară, la spitalele din ţară, verificând eficacitatea anumitor biocide. Ca urmare a analizei unui număr de 15 produse, au fost constatate neconformităţi pe o anumită zonă de acţiune la trei produse. În urma retestării acestora, aspectele semnalate iniţial au fost confirmate, prin urmare Ministerul Sănătăţii a făcut o plângere privind aceste produse firmelor care au comercializat aceste produse”, a afirmat ea.

Ea a precizat că aceste produse sunt folosite într-o primă etapă de dezinfecţie, iar dacă procedurile sunt respectate întocmai nu reprezintă un pericol pentru pacienţi.

Pintea a explicat că nu este vorba despre dezinfectanţi diluaţi, ci produse neconforme pentru anumite tipuri de acţiune, mai exact cea fungicidă.

Totodată, Pintea a spus că nu există nicio legătură între ceea ce s-a întâmplat la Institutul „Marius Nasta”, unde mai mulţi pacienţi au murit după ce s-au infectat cu acinetobacter, şi aceşti dezinfectanţi neconformi.

„Ce s-a întâmplat la «Marius Nasta» a fost un caz de focar de infecţie pe care spitalul l-a raportat, lucru absolut normal. În toate spitalele din lumea aceasta există infecţii, acestea se raportează, problema României la un moment dat a fost că aceste infecţii nu se raportau. Anul trecut, numărul acestor infecţii s-a dublat şi eu am spus că mă bucur. Asta înseamnă că am început să raportăm, să fim serioşi”, a afirmat Pintea.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fac, marţi dimineaţă, cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale ce produc, importă şi comercializează produse biocide, anunţă Poliţia Română.

Acţiunea are loc într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor şi comercializarea de produse alterate.

„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate şi comercializate către diverse unităţi spitaliceşti de pe teritoriul naţional produse biocide utilizate la dezinfecţia suprafeţelor, care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor”, arată Poliţia Română.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Institutului Naţional de Criminalistică şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Sursa: News.ro/ Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Doamna ministru ordona perchezitii de acoperire, mafia UE nu va fi niciodata distrusa de complici.