G4Media.ro

Percheziții în București și Călărași pentru fals informatic și intelectual într-un dosar…

Sursa foto: captură video

Percheziții în București și Călărași pentru fals informatic și intelectual într-un dosar privind vaccinarea COVID-19/ În jur de 500 de persoane ar fi fost inoculate fictiv

Poliția București, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează, luni, percheziții domiciliare în București și Călărași într-un dosar penal care vizează falsuri informatice și intelectuale.

Șapte astfel de mandate sunt puse în aplicare de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 6.

Oamenii legii susțin că în perioada mai-noiembrie 2021, personalul unui cabinet medical individual, din județul Călărași, ar fi atestat în fals că aproximativ 550 de persoane s-ar fi vaccinat împotriva virusului SARS- CoV-2, efectuându-se în același timp și operațiunile necesare în Registrul Electronic Național de Vaccinare, în vederea eliberării adeverințelor de vaccinare.

Urmează ca persoanele să fie conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

sursa foto: Captură video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. un abuz al lui Arafat, vaccinarea obligatorie pt a merge la munca, a ajuns sa fie motiv pt unii sa incalce legea
    nu exista pedeapsa suficienta pt acest individ de la secu, sper doar ca oamenii care au fost amendati, au primit dosare penale etc sa tina minte cine i-a nenorocit

  2. Pai de ce mai fascisti ordinari ne-ati hartuit si terorizat sa ne injectam degeaba cu rahatul vostru? Voi ati trebui sa mergeti la puscarie, in frunte cu toate jigodiile care au instigat sau sustinut certificatul nazist verde. Doar nu era sa ne si injectam pe bune, sau sa ne hartuiti voi panane omorati.