Percheziţii în trei judeţe într-un dosar de înşelăciune şi fals informatic / Nouă persoane au pretins că sunt măicuţe şi au oferit servicii ritualice pe internet / Prejudiciul depăşeşte 250.000 de lei
Zece percheziţii au avut loc într-un dosar de înşelăciune şi fals informatic după ce nouă persoane au pretins că sunt măicuţe şi au oferit servicii ritualice pe internet, iar prejudiciul în acest caz depăşeşte 250.000 de lei, transmite News.ro.
Poliţiştii şi procurorii au făcut zece percheziţii în Vrancea, Galaţi şi Vâlcea, într-un dosar de înşelăciune şi fals informatic.
“Din cercetări a reieşit că, din luna octombrie 2023 şi până în prezent, nouă persoane, cu vârste între 18 şi 75 de ani, din judeţele Vrancea, Galaţi şi Vâlcea, ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că sunt măicuţe, ar fi oferit servicii ritualice, inducând în eroare mai multe persoane din ţară cât şi din străinătate, obţinând astfel sume importante de bani”, au precizat poliţiştii.
Ei au adăugat că prejudiciul estimat în cauză depăşeşte 250.000 de lei.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat mai multe carduri bancare, documente de transfer bancar, telefoane mobile, unităţi PC, unităţi de stocare memorie, precum şi diferite sume de bani (5.880 de euro, 23.700 de lei, 90 de lire sterline, 300 de dolari şi 1.000 de lei moldoveneşti).
Nouă persoane au fost duse la audieri. Trei dintre acestea, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, din judeţele Vrancea şi Galaţi, au fost reţinute, pentru 24 de ore, pentru înşelăciune şi fals informatic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank