Percheziții în Urziceni și Bărbulești la persoane suspectate că dețin ilegal arme și muniții letale/ 15 persoane vor fi conduse la audieri
26 de percheziții au loc joi dimineață, în Urziceni și Bărbulești, la persoane suspectate că dețin ilegal arme.
„De asemenea, vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri. Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.
Acțiunea urmărește documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite că ar deține arme și muniții letale fără drept, precum și pentru descoperirea și indisponibilizarea tuturor bunurilor deținute ilegal.
La activitățile desfășurate participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Grupării Mobile Constanța.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu