Percheziții la Casa de Pensii Buzău şi la domiciliile unor cadre medicale / Mai multe persoane, duse la audieri / Medici și asistenți din comisiile pentru pensiile de invaliditate ar fi primit ca mită sume de bani, găini de curte, carne de vițel
Update Ora 13.00: Medici și asistenți din comisiile de expertiză medicală ar fi primit ca mită sume de bani, găini de curte, carne de vițel, pentru a da avizele pentru obținerea pensiei de invaliditate, potrivit surselor G4Media.ro.
Știrea inițială: Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorii fac, marţi, percheziţii la sediul Policlinicii 23 August din municipiul Buzău, unde funcţionează cabinetele de expertiză medicală din cadrul Casei de Pensii Buzău. Sunt vizate posibile infracţiuni de corupţie, mai multe persoane fiind duse la audieri, anunță News.ro.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, marţi, anchetatorii au făcut percheziţii la sediul Policlinicii 23 August din municipiul Buzău, în incinta căreia funcţionează cabinetele de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Buzău, precum şi la domiciliile unor cadre medicale şi asupra autovehiculelor utilizate de către acestea.
Potrivit procurorilor, se are în vedere ”probarea activităţii infracţionale ce se circumscrie în sfera infracţiunilor de corupţie săvârşite de către medici specialişti de expertiză medicală a capacităţii de muncă, precum şi de către asistente medicale ce deservesc cabinetele de expertiză”.
Anchetatorii au ridicat documente, înscrisuri, bunuri materiale şi au fost puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitatea infracţională.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank