G4Media.ro

Percheziţii la falsificatori de bani, acuzaţi că au introdus în bancomate 400.000…

sursa foto: IPJ

Percheziţii la falsificatori de bani, acuzaţi că au introdus în bancomate 400.000 de dolari falşi

Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsurilor de monedă au efectuat joi două percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti şi Giurgiu, într-un dosar în care două persoane sunt suspectate că au introdus în bancomate aproximativ 400.000 de dolari falşi, după care i-au schimbat în lei şi i-au retras folosind acte false, transmite Agerpres.

„Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, trei unităţi bancare au fost prejudiciate cu suma de aproximativ de 400.000 USD, prin încărcarea în automatele bancare a aproximativ 4.000 de bancnote falsificate cu valoare individuală de 100 USD, urmată de conversia în lei şi retragerea în numerar a acestor sume. În cazul uneia dintre aceste bănci, făptuitorii au utilizat cărţi de identitate falsificate pentru deschiderea unor conturi de client necesare operaţiunilor de conversie valutară la automatele bancare”, transmite DIICOT.

Bancnotele contrafăcute fac parte dintr-un tip de fals foarte bine realizat, fiind depistate abia în centrele de procesare, trecând de sistemele de securitate ale ATM-urilor.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, pe numele a doi făptuitori fiind emise mandate de aducere.

Suportul tehnico-criminalistic a fost asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.

Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.