G4Media.ro

Percheziţii la o primărie din Buzău, într-un dosar legat de regimul deșeurilor…

Sursa foto: Pixabay

Percheziţii la o primărie din Buzău, într-un dosar legat de regimul deșeurilor / Cantităţi mari de gunoaie ar fi fost incendiate / Sistemul de canalizare şi staţia de epurare, date în funcţiune fără autorizaţie de mediu

Poliţiştii şi procurorii fac, joi, şapte percheziţii în judeţul Buzău, într-un dosar în legătură cu ilegalităţi în domeniul deşeurilor. Una dintre descinderi are loc la Primăria Cochirleanca, localitate în care cantităţi mari de gunoaie ar fi fost colectate în afara spaţiilor autorizate şi ulterior incendiate. De asemenea, sistemul de canalizare a fost realizat fără documente legale şi a fist pus în funcţiune, alături de staţia de erupare, fără autorizaţie de mediu, transmite News.ro.

”La această oră, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău, împreună cu poliţişti din toate structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, pun în executare 7 mandate de percheziţie, dintre care două la sediile unor instituţii, una la sediul unei societăţi comerciale şi 4 la domiciliile unor persoane cercetate. Percheziţiile se desfăşoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat”, a transmis, joi, IPJ Buzău.

Sursa citată a precizat că dosarul vizează ”eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, îngroparea deşeurilor, incendierea deşeurilor, evacuarea de ape uzate în apele de suprafaţă sau subterane şi executarea de instalaţii de ape fără punerea în funcţiune concomitenta a instalaţiilor de canalizare”.

”Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2023 până în prezent, reprezentanţii unei unităţi administrativ teritoriale, din judeţul Buzău, ar fi eliminat şi păstrat deşeurile provenite din colectarea de la gospodării, agenţi economici sau rezultate din activitatea proprie, în afara spaţiilor autorizate. Pe acest fond şi în condiţiile neluării măsurilor de prevenire şi de combatere, ar fi rezultat cantităţi considerabile de deşeuri. Pentru eliminarea acestora, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale ar fi procedat la incendierea şi îngroparea deşeurilor”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, potrivit Poliţiei, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale ar fi dat în funcţiune şi ar fi exploatat, direct şi prin atribuirea gestiunii, reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, fără a deţine autorizaţie de mediu.

”Astfel, ar fi rezultat deversari, atât accidentale, cât şi controlate, de ape uzate şi substanţe poluante din staţiile de pompare/epurare şi direct din reţeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafaţă. Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că instalaţia de canalizare ar fi fost pusă în funcţiune şi s-ar fi făcut intervenţii asupra sa, fără a exista avizele prevăzute de lege”, a mai transmis IPJ Buzău.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că Primăria vizată este cea din comuna Cochirleanca.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...