EXCLUSIV Percheziții româno-americane la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu / Sunt vizate contracte de achiziții
UPDATE: Direcția Națională Anticorupție a confirmat că a efectuat 26 de percheziții în acest dosar și că procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare americane:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.
În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”
Știrea inițială: 26 de percheziții au avut loc pe 29 septembrie 2022 la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, la sediul unor firme și la domiciliile unor persoane fizice, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Perchezițiile la firme și patronii români au fost făcute de DNA – Secția a II-a de combatere a infracțiunilor de corupție și asimilate corupție, iar militarii americani au fost vizați de anchetatori americani.
Potrivit acelorași surse, e vorba de suspiciuni de corupție (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziții) și abuz în serviciu.
Deocamdată nu este foarte clar despre ce contracte este vorba și care este valoarea prejudiciului. Știrea este în curs de actualizare.
Context. Furt de motorină la Baza Kogălniceanu. În noiembrie 2021, și procurorii DIICOT au făcut percheziţii domiciliare într-un dosar vizând destructurarea unei grupări care fura motorină din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparţinând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum şi din zonele dedicate efectuării unor exerciţii tactice militare situate pe raza judeţului Constanţa.
Procurorii susţin că membrii acestei grupări au sustras diverse cantităţi de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unităţii militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de guvernul federal al SUA fiind de 2 milioane de dolari.
Context. Contract în care e implicată și o firmă în care este prezent miliardarul rus Oleg Deripaska, vizat de sancțiunile occidentale. Potrivit profit.ro, în iunie acest an, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a atribuit un contract clasificat „secret de serviciu” de proiectare și execuție a primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, în urma unei proceduri de licitație restrânsă demarată în urmă cu mai bine de un an, în martie 2021.
Contractul a fost atribuit la valoarea de peste 1,7 miliarde lei. Câștigătorul este consorțiul condus de firma românească Aduro Impex SRL și din care mai fac parte compania Bog’Art și o subsidiară locală a grupului austriac Strabag.
Compania de construcții Aduro Impex SRL este controlată de antreprenorul Gheorghe Mircea, compania Bog’Art este controlată de omul de afaceri Raul Doicescu, iar Strabag SRL este deținută de subsidiara austriacă Bau Holding Beteiligungs AG a grupului Strabag SE.
Cei mai mari acționari ai grupului Strabag sunt Hans Peter Haselsteiner (peste 28 %), firma Rasperia Trading din Cipru a miliardarului rus Oleg Deripaska (peste 27%), Uniqa (peste 15%) și Raiffeisen Bank (peste 14%).
Fundația privată Haselsteiner – acționarul principal al companiei austriece de construcții Strabag, cu numeroase contracte de infrastructură și în România – a anunțat pe 15 martie 2022, în contextul războiului din Ucraina, că reziliază acordul de sindicat cu compania off-shore deținută de oligarhul rus Oleg Deripaska.
Anunțul acționarului austriac, Hans Peter Haselsteiner, a venit după ce, pe 10 martie 2022, Marea Britanie a impus sancțiuni oligarhului rus în urma invaziei Ucrainei de către Federația Rusă.
Însă, potrivit unui anunț al acționarului minoritar Uniqa în presa economică germană (FinanzNachrichten), acordul de sindicat cu Deripaska se încheie abia pe 31 decembrie 2022. Un alt cotidian economic, Der Boersianer, susține că acordul se încheia oricum la finalul anului.
Oleg Deripaska este în topul celor mai bogați și influenți oligarhi ruși pro-Kremlin, e considerat un aliat al lui Vladimir Putin și se află pe lista sancțiunilor SUA din 2018. Totuși, pe 27 februarie 2022, la câteva zile de la declanșarea războiului, Oleg Deripaska și un alt oligarh rus, Mihail Fridman, au cerut încetarea războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina, potrivit Forbes.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii