Pericol pentru mișcarea anti-PSD: Un război de uzură între Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, PNL, USR și PLUS

Unul dintre cele mai mari pericole care amenință șansele dreptei de a câștiga viitoarele competiții electorale în fața PSD și, eventual, de a se coagula este un război de uzură între Klaus Iohannis și Dacian Cioloș. Un alt pericol îl reprezintă competiția între partidele din opoziție PNL, USR și PLUS, lupta pentru locul doi. Acest război a început deja, în parte se vede cu ochiul liber, dar se poartă și în subteran.

De pildă, Cioloș l-a atacat pe Iohannis sâmbătă, după ce a fost ales președintele PLUS. A spus atunci că ”trebuie să construim un proiect solid pentru prezidențiale” și că ”trebuie să redăm consistență mandatului președintelui”. Per a contrario, varianta Iohannis nu este solidă, iar mandatul președintelui în funcție este problematic din moment ce liderul PLUS simte nevoia să-i redea consistența, se înțelege, pierdută.

Klaus Iohannis n-a rămas dator. PNL, care-l susține pentru al doilea mandat la Cotroceni, a prezentat luni un sondaj de opinie din care rezultă că PLUS este la jumătatea scorului USR. Liderii celor două partide l-au perceput ca o încercare a liberalilor de a complica și mai mult negocierile privind împărțirea locurilor eligibile pe lista viitoarei alianțe USR-PLUS la europarlamentare.

Sondajul ar fi însă cel mai nevinovat răspuns. Lovitura în plex a venit de la secretarul secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz-White, care l-a acuzat public de oportunism și i-a transmis lui Dacian Cioloș pe toate căile posibile că va fi tratat ca un adversar politic. Mai găsim și în trecut exemple de atacuri reciproce între fostul premier și liberali, dar acum s-a intrat într-o etapă cu totul nouă.

Pe măsură ce Dacian Cioloș face pași către candidatura la prezidențiale și pe măsură ce USR și PLUS se apropie de formarea alianței electorale, nervozitatea crește exponențial la Cotroceni și la PNL. Președintele Klaus Iohannis vede în Cioloș un adversar care i-ar putea periclita șansele. Liberalii își simt la rândul lor amenințată poziția de principal partid de opoziție. Dacă USR și PLUS vor scoate, într-adevăr, un scor bun la europarlamentare, ar putea genera emulația și entuziasmul necesare pentru a propulsa noua alianță drept prima forță de opoziție.

Prin urmare, Klaus Iohannis și PNL au tot interesul să împiedice apariția unor concurenți puternici pe dreapta, atât la europarlamentare, cât și la prezidențiale, miza pe termen lung fiind parlamentarele din 2020, adică guvernarea. Dar totul începe acum: tonul va fi dat de scorul la europarlamentare, prima bătălie cu miză mare fiind prezidențialele de la sfârșitul anului.

Este posibil ca o serie de atacuri dure lansate împotriva lui Dacian Cioloș în ultimele luni să-și aibă originea aici, în această competiție pe culoarul dreptei între candidați și partide, dar acest lucru nu poate fi dovedit. Deocamdată atmosfera nu s-a încins foarte tare, dare este de așteptat ca temperatura să crească pe măsură ce avansăm în campania electorală.

Cel mai înțelept lucru pe care l-ar putea face atât Cioloș, cât și președintele Iohannis ar fi să se abțină de la noi atacuri reciproce, cel puțin până la europarlamentare, când se vor lămuri mai bine cum stă fiecare și dacă vehiculele lor electorale funcționează conform planului. Sigur, tentația fiecăruia este să-i ia fața adversarului furând startul, punându-i celuilalt piedică în plin avânt sau aruncându-i o mână de nisip în motor. Odată intrați în spirala atacurilor, nu vor mai ieși curând din ea.

Un război de uzură între Iohannis și Cioloș fragmentează dreapta, generează confuzie și demobilizare din moment ce opoziția se arată incapabilă să treacă, în astfel de momente dramatice pentru România, peste propriile ambiții și orgolii. Din acest motiv sunt tot mai convins că undeva imediat după europarlamentare, pe baza rezultatelor și sondajelor, mișcarea anti-PSD ar trebui să defileze cu un candidat unic la prezidențiale, că el se va numi Iohannis sau Cioloș.

Ideea că fiecare candidat luat în parte are capacitatea de mobiliza anumite zone din electorat și că luați împreună ar putea aduna mai multe voturi pe care le-ar canaliza în turul doi către câștigător nu cred că funcționează.

De pildă, când a avut mai mulți candidați la prezidențiale, mișcarea anti-PSD a pierdut (vezi momentul 2000, cu candidatura lui Stolojan și Isărescu). Când mișcarea anti-PSD, ca să nu-i mai zicem în mod discutabil dreapta, a avut un singur candidat, a câștigat (vezi momentul 2004, alianța DA, Băsescu).

Cred că riscul de canibalizare și de distrugere reciprocă este mult mai mare dacă vom avea doi candidați la prezidențiale din partea mișcării anti-PSD sprijiniți de două grupări politice aflate la rândul lor în competiție.

De această situație ar profita din plin PSD, care ar exploata la maxim atacurile reciproce inevitabile dintre Cioloș și Iohannis. Dacă vă uitați mai atent, veți observa cum PSD încearcă de pe acum să amplifice pe cât posibil rivalitatea dintre președinte și fostul său premier. Nu întâmplător, în sondajele și evaluările PSD, partidul lui Cioloș iese mult mai bine decât în măsurătorile efectuate de liberali. Plus comportamentul Antenei 3, care prin atacuri virulente radicalizează în mod conștient electoratul lui Cioloș. E un joc mai subtil și poate mai greu de înțeles, dar eficient.

Prin urmare, armistițiu până după europarlamentare și decizie pragmatică, oricât ar fi de dureroasă după. Este singura soluție rațională, altfel șansele PSD de a cuceri inclusiv funcția de președinte, ultima redută cu adevărat importantă, sporesc pe mâna opoziției. Dacă nu reușesc să pună interesele generale deasupra ambițiilor personale în astfel de momente dificile pentru toți, istoria îi va consemna ca niște oameni mici, complici la distrugerea țării de către un grup de infractori care au capturat statul și au luat un popor întreg prizonier.