G4Media.ro

Pericolele la care sunt expuse animalele în perioada sărbătorilor / Câteva sfaturi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Pericolele la care sunt expuse animalele în perioada sărbătorilor / Câteva sfaturi pentru a le menţine în siguranţă

Proprietarii câinilor şi pisicilor trebuie să fie foarte atenţi în perioada sărbătorilor, deoarece zgomotele produse de petarde şi artificii pot speria animalele care pot chiar să moară, în cazul în care au afecţiuni cardiace, a atenţionat medicul veterinar Vlad Condurache.

El a explicat pentru Agerpres că proprietarii ar trebui să îşi cunoască animalele de companie, iar dacă sunt cu probleme în perioada agitată le pot administra suplimente pe bază de plante, care să le calmeze.

„În primul rând, proprietarul trebuie să îşi cunoască foarte bine căţelul, să ştie dacă are numite afecţiuni care pot să fie amplificate şi să fie agravate de perioada asta cu petarde, cu agitaţie, cu zgomote foarte puternice. Mă refer în special la căţeii cardiaci, căţei bătrâni, cei care sunt extrem, extrem de anxioşi. E bine să nu fie lăsaţi neapărat singuri acasă dacă sunt cu afecţiuni destul de grave.

Dacă totuşi sunt lăsaţi acasă în perioada asta în care sunt foarte mulţi stimuli care îi pot deranja, există tablete şi tot felul de suplimente pe bază de plante care îi calmează. Deci asta înseamnă că pot fi administrate cu riscuri minime şi căţelul devine mai indiferent şi mai liniştit pe perioada sărbătorilor, perioadă mai agitată cu mulţi, mulţi stimuli auditivi care pot să provoace anumite disconforturi animalului”, a precizat Vlad Condurache.

În cazul în care animalele au probleme cu inima, acestea pot muri de la sperieturile provocate de zgomotele puternice.

„Sunt foarte multe cazuri când, dacă este mai ales o cardiomiopatie care nu este ţinută bine sub control sau bine diagnosticată, sau deloc, de care nu ştie proprietarul, căţelul din cauza sperieturii şi din cauza agitaţiei să facă chiar stop cardio-respirator în cazul în care nu este proprietarul lângă el să-l liniştească, să-l reconforteze sau nu primeşte niciun fel de suplimente care să-l ajute să treacă mai uşor peste stresul de sărbători”, a spus veterinarul.

Nu toţi căţeii sunt deranjaţi de zgomotele puternice, foarte important fiind dresajul acestora.

„Este o fobie care se întâlneşte la anumiţi căţei, la fel ca şi fobiile la oameni. La unii căţei, dacă se începe din timp cu anumite tehnici de dresaj, se poate ajunge să nu mai fie deloc speriaţi de zgomote puternice. La fel şi în cazul tunetelor, la fel şi în cazul petardelor. În general, sunt nişte fobii pe care nu le pot controla şi care provoacă panică incontrolabilă, iar de acolo o pleiadă, o cascadă de reacţii care pot afecta organismul.

Căţeii, pisicile nu sunt ca şi oamenii să îşi forţeze nervii auditivi cu tot felul de muzică dată la maxim şi cu ce ne mai deteriorăm noi auzul. Ei vor auzi mai bine decât noi, dar nu înseamnă neapărat că vor reacţiona exagerat şi isteric la anumiţi stimuli. De asta şi căţeii care sunt utilitari sau căţeii care lucrează pentru MAI sunt obişnuiţi cu absolut toţi stimulii care i-ar putea speria pe alţi căţei. Totul se obţine prin dresaj”, a afirmat Vlad Condurache.

Problemele cauzate de zgomotele puternice sunt destul de frecvente în această perioadă şi se pot agrava dacă nu sunt ţinute sub control.

„În perioada asta sunt destul de frecvente, pentru că anxietatea îi determine să nu mănânce, îi determină să aibă şi alte afecţiuni ale unor organe, care pot să vină de la stresul acesta, inclusiv pancreatite, colecistită, gastrită pot să facă de la stres, dar, cum am spus, se pot ţine oarecum sub control dacă se începe din timp cu administrarea unor suplimente sau dacă proprietarul ştie cum să-şi liniştească în perioada respectivă căţelul.

În general, dacă sunt afectaţi în vreun fel pe termen mai lung, se va vedea în comportamentul căţeilor. Ei refuză să mai mănânce cum trebuie sau refuză complet să mănânce, sunt mai supăraţi, mai afectaţi, au o privire mai speriată, puţin mai greu redevin echilibraţi cum erau înainte. În cazul în care se observă aşa ceva de către proprietari, ar fi bine un consult la medic pentru a nu neglija până în faze mai avansate anumite afecţiuni care pot să decurgă din stresul provocat de petarde şi zgomote foarte puternice de sărbători”, a subliniat medicul veterinar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...