G4Media.ro

Pericolul din copaci: zeci de semafoare și indicatoare rutiere din București sunt…

Pericolul din copaci: zeci de semafoare și indicatoare rutiere din București sunt obturate de vegetație și stâlpi

Fie că ne referim la marile bulevarde administrate de Primăria Capitalei sau la străzile secundare administrate de primăriile de sector, pe multe dintre ele, pericolul pândește în aproape orice intersecție. Asta pentru că există zeci de semafoare și sute de indicatoare rutiere obturate de vegetație, trunchiuri de copaci sau stâlpi. În multe dintre cazuri, șoferii nu știu că trec nepăsători pe lângă un semafor care are culoarea roșie sau pe lângă indicatoare precum „Trecere pentru pietoni”, „STOP” sau „Cedează trecerea”.

Pe Splaiul Independenței, la jumătatea distanței dintre Pasajul Basarab și Pasajul Ciurel, trunchiul unui copac acoperă în totalitatea atât semaforul care se află pe partea dreaptă cât și un indicator care semnalizează o trecere pentru pietoni. Mai mult decât atât, coroana aceluiași copac acoperă alte două semafoare prinse deasupra șoșelei.

Cazul nu este singular. Pe Kiseleff, Theodor Pallady, Calea Victoriei, Doamna Ghica și multe altele, pot fi văzute nenumărate astfel de exemple. Pe multe dintre străzile secundare, aceeași problemă.

„Am o părere foarte proastă. Ar trebui toaletați, ar trebui aranjați în așa fel încât noi conducătorii auto să avem vizibilitate. Să putem vedea semafoarele, indicatoarele rutiere. În cazul unui accident, vinovatul principal se face primăria pentru că nu toaletează pomii și nu asigură o vizibilitate bună a indicatoarelor”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre șoferii care așteaptau culoarea verde a unui semafor ascuns în coroana unui copac de pe Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu.

Primăriile sunt responsabile

Toaletarea arborilor se află în responsabilitatea Administrațiilor Domeniului Public (ADP) care țin de primăriile de sector, dar și în cea a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) din subordinea Primăriei Capitalei. Direcția de Mediu din cadrul aceleeași instituții are calitatea de avizator.

Potrivit polițiștilor consultați de G4Media.ro, primăriile care nu îndepărtează obstacolele în așa fel încât semafoarele și indicatoarele să fie vizibile, pot primi amenzi cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei, iar în cazul producerii unui accident, pot fi trase la răspundere.

„Viabilitatea ar trebuie asigurată de administratorul drumului public. Trebuie să nu existe obstacole în zona drumului public și să existe o semnalizare optimă. În caz contrar este foarte periculos deoarece șoferul nu poate adapta viteza de deplasare, nu poate efectua o manevră în condiții de siguranță atunci când artera rutieră nu îndeplinește aceste condiții de viabilitate. Semnalizarea rutieră este deosebit de importantă în această ecuație a siguranței rutiere și lipsa ei sau neconformitățile care țin de vizibilitatea acesteia reprezintă un risc potențial crescut de accident, care din păcate, de cele mai multe ori se transformă în risc iminent și se produc evenimente rutiere cu urmări grave. În cazul în care avem un accident de circulație și organul de anchetă identifică o legătură de cauzalitate între acea problemă ce ține de viabilitatea drumului și împrejurările în care s-a produs accidentul, atunci administratorul drumului public trebuie făcut responsabil și trebuie să suporte consecințele.”, a declarat pentru G4Media.ro, Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC România).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Foarte multe semafoare pt pietoni in Bucuresti NU MERG,deloc.
    Nu inteleg de ce nimeni nu a vorbit despre asta pana acum.
    Lasati copacii,nu merg foarte multe,trebuie sa te uiti la semaforul pt masini sa vezi daca e verde sau rosu.

    • In mandatul celebrului doctor opresque, daca nu ma insel, s-a efectuat marea innoire a semafoarelor Capitalei de catre o firma abonata la bani publici. Cei care au avut o minima curiozitate au putut vedea halul in care au fost instalate, cu cabluri intinse parca provizoriu dar era de fapt lucrarea finala, amplasare langa cele deja existente deci nici vorba de imbunatatire a vizibilitatii lor, dar ce mi s-a parut cel mai deranjant a fost calitatea cutiilor cu semnale in sine. Se vedea ca sunt chestii ieftine, cu lumini produse de becuri, nu de LED-uri. Nu are rost sa mai spun avantajul unui semafor caruia i se ard LED-uri in loc de becuri. Si uite-asa inca din primele saptamani de functionare, aceste semafoare deveneau nu doar inutile ci si periculoase pentru traficul auto si pietoni, situatie care persista lejer de ani de zile, asa cum si domnul Dan a spus-o mai sus.

    • onea, eu zic sa te duci si mai adanc in istorie, pentru ca nu se face toaletare in 2021 e vina lui Pache Protopopescu pentru ca a plantat prea multi copaci in capitala

    • Doamna Diana, lasati-va iubirile neimplinite in cutia cu amintiri, dom’ doctor primar de urbe e de mult istorie, nu merita sa suferiti atata amar de vreme.
      Daca puteati computa, v-ati fi dat seama ca m-am referit la calitatea slaba a semafoarelor oferite, cu consecintele de rigoare. Si daca achizitia si instalarea mizeriilor de semafoare s-au facut pe timpul domniei doftorului, nu inteleg de ce va aprindeti, asta e realitatea.
      Daca aveti impresia ca nu vad vidul de activitati ale actualei administratii de care mi-e profund silă, va asigur ca va inselati amarnic. Cel putin pe aceasta problema sunt de acord cu Dumneavoastra.

    • SUNT SECRETIZATE. PRECUM „teza de doctorat” A ministrului CONTRASENS, bode.

  2. Nicușor nu e în stare sa astupe niște gropi în asfalt sau sa tina străzile curate și voi vreți detalii de genul copaci toaletati, marcaje rutiere trasate, linii de tramvai practicabile, smart city, concepte de calitatea vietii?? Păcat ca l-am votat, dar oricum nu aveam opțiuni. Mai pierdem 4 ani, asta e

  3. Multumim ND!

  4. Fiti fericiti cu guvernarea lui klauSS !

  5. Semafoarele trebuiesc mutate deasupra centrului intersectiilor ca sa vie visible de la distanta si daca un autobuz/camion opreste le prima banda.
    Daca mergem pe ideea ca arborii sunt de vina, vor fi taiati complet si temperaturile (deja insuportabile in orase) vor mai creste.

  6. Asta e problema de ani de zile, si nu doar in Bucuresti. Ciorba reincalzita. Oricum nu face nimeni nimic.

  7. Daca legea s-ar respecta in tara asta nu am mai fi in asemenea situatii de Bangladesh
    Legiuitorul a dat atributii si obligatii admnistratorilor de drumuri dar ca verificator al respectarii acestor obligatii a chemat Brigada Rutiera sa vegheze asupra aplicarii legii. Daca Brigada Rutiera ar da amenzi primariilor de sector si PMB nu am mai fi in situatia asta.
    Securitatea rutiera este mult viciata in Romania tocmai din cauza Brigazii Rutiere care nu isi face datoria …. Institutia este condusa de „imputerniciti” numiti politic.
    In anul 2020, Brigada Rutiera a dat 16 amenzi (50.000 lei) catre administratorii de drumuri din Bucuresti …. oras de 250 km2 cu drumuri publice si cai de acces in lungime de 2.600 km.
    Ne mai miram de ce avem accidente si suntem pe primul loc la victime rutiere din Europa.

  8. Bugetarii de la ADP sunt la mare.

  9. si astea, dar si capacele de canal care NU POT fi puse niciodata la nivel cu restul strazii.
    Mergem de parca suntem cu trenul… si parca sunt special puse sa dai cu roata in ele, nu’s pe mijlocul benzii…
    E de vis, ce sa mai discutam….

  10. Sincer, nu aveam asteptari prea mari de la ND, dar este muuult sub asteptari. Este inca un primar in lista celor care pun frana dezvoltarii orasului.

  11. Domnule Nicusor Dan, poate ne ajutati si cu asta, pana nu se intampla, Doamne fereste vreun accident!

  12. Ciuma roșie e vinovată !!! Firea și Oprescu la DNA, anchetați obligatoriu de descendenți din Portocală !

    Înțeleg ca toți trotinetistii LGBPLUS urăsc roșu, dar chiar să ascundem culoarea roșie a semaforului ?
    Când WernerSS a zis ca ne luăm țara înapoi, la asta s-a referit ?!?