Pericolul mortal al revizionismului în Europa de Est: cum încearcă Putin și aliații lui din România, Ungaria, Moldova și Serbia să arunce regiunea în haos

Pretenția Budapestei de a folosi steagul Ungariei mari la meciurile de fotbal e doar ultimul episod dintr-un lung șir de evenimente care urmăresc revizionismul istoric și tentativele de redesenare a granițelor în Europa de Est. Vladimir Putin încearcă prin proxy sau agenți de influență să reaprindă conflicte în câteva puncte-cheie din regiune, mizând pe sprijinul unor aliați fideli sau idioți utili orbiți de populism. Dacă planul său va fi pus în practică, Europa va fi aruncată în haos.

De ce vrea să relanseze liderul de la Kremlin problema revendicărilor teritoriale în regiune? Motivele sunt multiple. În primul rând, o astfel de evoluție politică ar face ca el să nu mai fie singurul lider global care vrea să retraseze granițele prin forță, unicul paria care nesocotește dreptul internațional.

În al doilea rând, ar crea o problemă majoră pentru SUA și UE, le-ar canaliza energia spre noi conflicte ce trebuie gestionate și rezolvate. În acest fel, resursele direcționate acum de occident exclusiv spre Ucraina ar fi împărțite în mai multe destinații, ceea ce ar ajuta imens Rusia. Este o tactică deja clasică: un foc se stinge aprinzând alt foc.

Finalmente, Rusia ar avea o șansă mai mare să își instaleze în vecinătate regimuri favorabile care să oprească parcursul european al unor țări precum Republica Moldova ori Bosnia-Herțegovina.

Iată mai jos cele mai flagrante exemple de revizionism și legăturile cu Rusia ale liderilor care le promovează.

Ungaria – Viktor Orban. Regimul autoritar de la Budapesta a adoptat în 2011 Strategia națională maghiară care reprezintă de facto doctrina unui revizionism hibrid: națiunea maghiară din tot bazinul carpatic trebuie controlată de Budapesta, chiar dacă face parte de facto din alte țări, iar aspirațiile de autonomie teritorială sunt sprijinite public, la vedere, de guvernul Orban. Mai multe detalii într-o analiză a lui Dan Tăpălagă după ce Orban a câștigat un nou mandat de premier.

Or, autonomia teritorială este primul pas spre revizuirea granițelor și, după cel de-al doilea război mondial, este un tabu în Europa.

Încurajat de slaba reacție a liderilor din România, Slovacia, Serbia ori Croația, Viktor Orban a apăsat tot mai tare pe accelerația revizionismului hibrid: a investit în țările din vecinătate sute de milioane de euro în programe economice, culturale, sportive și religioase, în mass-media, toate cu scopul de a controla narațiunile la care sunt expuse comunitățile maghiare din vecinătatea Ungariei. A reușit – un sondaj realizat în 2022 arată că maghiarii din România au adoptat în majoritate covârșitoare ideile Budapestei.

Budapesta își urmează planul revizionist cu mare tenacitate pe toate planurile. Katalin Szili, mâna dreaptă a premierului Orban pe teme de vecinătate, vorbește aproape lunar în România despre nevoie de autonomie teritorială. Ea apare mai nou și în Găgăuzia, enclavă autonomă din Republica Moldova controlată politic de Rusia.

Ultimul episod e legat de puternicul simbol al Ungariei mari. Miliardarul Sandor Csanyi, loial lui Viktor Orban și șef al Federației Maghiare de Fotbal, a mințit public pretinzând că UEFA a permis utilizarea steagului cu Ungaria mare la meciurile naționalei. Aproape că nu mai contează dezmințirea UEFA: esențială e dorința Ungariei de a-și legitima revizionismul hibrid prin simboluri care, în mod evident, deranjează toți vecinii.

Nimic nu e inocent în comportamentul lui Viktor Orban. Revizionismul e clar, programatic, cu un țel politic evident: conservarea la putere prin proiectarea iluziei că Ungaria se poate întoarce la granițele de dinainte de Trianon.

Iar legăturile lui Viktor Orban cu Rusia sunt incontestabile. Liderul de la Budapesta a rămas singurul aliat al lui Putin în interiorul UE și NATO. A împiedicat o serie de sancțiuni pentru Kremlin, a refuzat orice ajutor pentru Ucraina, a propagat constant narațiunile Rusiei despre ”pace”. A ajuns să deranjeze atât de mult partenerii occidentali, încât UE i-a tăiat o parte din fonduri, iar NATO a decis – o premieră absolută – să treacă cu șenilele peste vetoul Budapestei și să organizeze Consiliul NATO-Ucraina în 4-5 aprilie.

Republica Moldova – Transnistria și Găgăuzia. Cele două regiuni din Moldova sunt instrumentele prin care Moscova vrea să blocheze orice pivotare a Chișinăului spre UE și NATO.

Liderii separatiști transnistreni sunt controlați cu bani și militar de la Moscova, în ciuda reorientării economice de dată recentă a Tiraspolului spre piețele europene. Până la urmă, salariile și pensiile din Transnistria sunt plătite tot de Moscova, iar contingentul militar rus ține practic sub control liderii autoproclamatului regim de la Tiraspol.

În Găgăuzia, o regiune autonomă cu circa 130.000 de locuitori, Rusia face jocurile de ani buni. Urmează alegerile pentru șefia regiunii (bașkan), iar primele date arată că Rusia joacă la mai multe capete, cu candidați din partea partidelor pro-ruse (Partidul Șor și Partidul Socialiștilor). Miza politică e mare: bașkanul Găgăuziei e membru de drept în guvernul Republicii Moldova.

În plus, liderii de la Comrat încep să aplice o rețetă clasică a Kremlinului: cer ajutorul Rusiei pentru a fi protejați de o presupusă agresiune românească. Așa s-a întâmplat la 25 august 2022, când lideri din Găgăuzia au anunțat că vor cere ajutorul Rusiei și Turciei de teamă că Moldova va fi cucerită de România. Or, Rusia are nevoie de aceste cereri de ajutor pentru a încerca intervenții militare, așa cum s-a întâmplat în Ucraina, Georgia ori chiar Moldova în anii 90.

Serbia vs. Bosnia-Herțegovina vs. Kosovo. Președintele Serbiei, Alexandar Vucic, și liderul Republicii Srpska din cadrul Bosniei, Milorad Dodik, acționează ca pioni ai Moscovei, pe fondul tensiunilor dintre Belgrad și Sarajevo.

Cei doi alimentează ura inter-etnică dintre sârbi și bosniaci și iau constant decizii care apropie zona de un nou conflict. De altfel, Statele Unite au impus în ianuarie 2022 sancţiuni financiare împotriva liderului politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, acuzat de Washington că ”ameninţă stabilitatea” Balcanilor.

Mai precis, Milorad Dodik vrea să implementeze un plan separatist prin care Republica Srpska, entitate aflată în componența Bosniei, să devină practic independentă. El are sprijinul public al Belgradului și al Moscovei.

În ianuarie 2023, Milorad Dodik i-a acordat preşedintelui rus Vladimir Putin o medalie in absentia , în cadrul unei ceremonii care marchează ziua naţională a entităţii sârbe autonome din Bosnia şi Herţegovina.

Semnificativ e și sprijinul financiar pe care Milorad Dodik îl primește din Ungaria. În iulie 2022, ministrul ungar de Externe a fost în vizită în Republika Srpska și a anunțat un sprijin de 35 de milioane de euro pentru dezvoltarea regiunii secesioniste.

Serbia reîncălzește și problema Kosovo. De un an, tensiunile stau să dea în clocot și a fost nevoie de intervenția UE pentru a forța un acord care să garanteze pacea.

De remarcat că tensiunile dintre Serbia, Bosnia și Kosovo sunt vechi de aproape două decenii, acolo persistând resentimente puternice după războaiele care au devastat regiunea. Ce e nou însă e tensionarea lor bruscă, ca și cum un buton ar fi fost apăsat la comandă.

România. Diana Șoșoacă, fostă membră a partidului extremist AUR, acum lider al propriului partid numit SOS, a depus în aceată săptămână un proiect de lege care cere denunțarea Tratatului de buna vecinătate dintre România și Ucraina din 1997 și anexarea teritoriilor aflate în componența României interbelice.

Proiectul nu are nici o șansă să treacă la vot, iar Șoșoacă știe asta. Dar informația a fost imediat preluată de mediile pro-ruse din Republica Moldova, care au folosit-o drept demonstrație pentru ambițiile teritoriale ale României.

Șoșoacă nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru Rusia. Ea este invitată constantă la acțiunile Ambasadei Rusiei, laudă invazia rusă din Ucraina și critică Ucraina.

Claudiu Târziu, lider al partidului extremist AUR, vorbește și el despre ”teritoriile românești aflate azi în componența statului ucrainian” (sursa)- o formă de neacceptare a actualelor granițe, dar mult mai soft decât în cazul lui Șoșoacă. De altfel, partidul AUR a promovat în repetate rânduri ideile propagandei ruse în România.

Discursul unor Orban, Dodik, Șoșoacă ori Târziu e potențat de orientarea generală a electoratului din respectivele țări. Or, având în vedere scădere constantă și rapidă a încrederii românilor în UE, acest tip de propagandă revanșardă riscă să câștige rapid adepți și votanți. Comportamentul iresponsabil al politicienilor extremiști, aflați în siajul pozițiilor Rusiei, a devenit o amenințare concretă pentru România. Oamenii din instituțiile de stat care susțin acum din umbră partide precum AUR ori SOS, făcând jocuri politice obscure, sunt culpabili în cel mai înalt grad.