Persistă puncte de blocaj în negocierile UE privind reforma migrației, după o zi de negocieri maraton

Parlamentul European și statele membre au încheiat târziu, în noaptea de joi spre vineri, o zi de negocieri intense privind dificila reformă a politicii UE în domeniul migrației, fără a ajunge la un acord, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

O nouă rundă de discuții este programată pentru 18 decembrie, potrivit Parlamentului European. Spania, care deține președinția semestrială a Consiliului UE, încearcă să ajungă la un acord înainte de sfârșitul lunii.

„S-au făcut progrese”, a scris pe X eurodeputatul spaniol Juan Fernando Lopez Aguilar, unul dintre negociatori, la finalul acestei zile de discuții maraton. Cu toate acestea, eurodeputata franceză Fabienne Keller, implicată și ea în negocieri, a considerat că „multe chestiuni sensibile sunt încă deschise”. „Așteptăm pași mai importanți din partea Consiliului pentru a finaliza (negocierile) până la sfârșitul anului”, a adăugat ea.

Discuțiile se blochează în special în privința modalităților de solidaritate „obligatorie” între state, menite să înlocuiască actualul sistem „Dublin”.

Obiectivul declarat este de a ajunge la adoptarea finală în primăvara anului viitor, înainte de alegerile europene, a acestui „Pact privind migrația și azilul” prezentat de Comisia Europeană în septembrie 2020.

UE se confruntă cu o creștere a numărului de cereri de azil, care ar putea ajunge la peste un milion până la sfârșitul anului 2023, potrivit Agenției Europene pentru Azil (EUAA).

Iată care sunt cele patru aspecte principale ale acestei reforme aflate în discuție în prezent:

Solidaritatea obligatorie

Un nou regulament ar urma să înlocuiască actualul sistem „Dublin”, care determină ce stat membru trebuie să examineze o cerere de azil. Regula conform căreia prima țară în care un solicitant de azil intră în UE este responsabilă pentru cazul său va rămâne principiul.

Însă, pentru a ajuta țările mediteraneene, unde ajung mulți migranți, a fost introdus un mecanism de solidaritate obligatoriu. În fiecare an, în cadrul unei „rezerve de solidaritate”, țările europene vor trebui să primească un anumit număr de solicitanți de azil („relocări”) sau, în caz contrar, să ofere o contribuție financiară și măsuri de sprijin material sau uman țărilor aflate sub presiune.

Parlamentul European insistă să se acorde prioritate relocărilor, în special prin faptul că acestea devin practic automate în cazul salvărilor pe mare, un punct important pentru Italia, dar care provoacă reticențe din partea altor state membre.

Consiliul (statele membre) a stabilit un obiectiv de 30.000 de relocări pe an și a fixat la 20.000 de euro suma pe care trebuie să o plătească un stat membru pentru fiecare migrant „nerelocalizat”.

Un răspuns de criză

Regulamentul privind situațiile de criză și de forță majoră este menit să organizeze un răspuns în cazul unui aflux masiv de migranți într-un stat membru al UE, așa cum a fost cazul în timpul crizei refugiaților din 2015-2016.

Și aici este prevăzută solidaritatea obligatorie între statele membre și introducerea unui sistem de derogare care protejează mai puțin solicitanții de azil decât procedurile obișnuite, cu posibilitatea unor perioade mai lungi de detenție la frontierele externe ale blocului.

Consiliul dorește ca cazurile de „instrumentalizare” să fie incluse în această soluționare a crizei. Acestea sunt cazuri în care o țară terță, cum ar fi Rusia recent sau Belarus anterior, organizează trecerea migranților de pe teritoriul său către Uniunea Europeană cu scopuri de destabilizare.

Filtrarea migranților

Regulamentul de filtrare prevede efectuarea de controale de identitate, de sănătate și de securitate asupra migranților la frontierele externe ale UE, astfel încât să se poată stabili rapid procedura care li se aplică: procedura de azil – standard sau accelerată – sau returnarea în țara de origine sau de tranzit.

O procedură de azil accelerată

Această procedură s-ar aplica solicitanților de azil cu cele mai mici șanse de a primi un răspuns pozitiv: cei care provin din țări în care rata medie de acordare a unei forme de protecție în UE este mai mică de 20 %.

Cererile acestora vor fi procesate rapid în centrele din apropierea frontierelor externe ale UE (de exemplu, la frontierele terestre sau în aeroporturi), pentru a facilita retrimiterea în țara de origine. Persoanele în cauză ar putea fi reținute sau supuse unor măsuri alternative (de exemplu, arest la domiciliu).

Parlamentul European, care inițial dorea ca această procedură să nu fie obligatorie – spre deosebire de statele membre – este dispus să facă un compromis, dar solicită garanții în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale.

În special, deputații europeni cer ca familiile cu copii să urmeze procedura tradițională de azil. Dezacordurile dintre negociatori se referă, de asemenea, la durata maximă a acestei proceduri, precum și la conceptul de țară terță sigură în care un migrant ar putea fi retrimis.