G4Media.ro

Persoană moartă în urma atacului unui urs / A fost găsită într-o…

Sursa foto: Facebook / Salvamont

Persoană moartă în urma atacului unui urs / A fost găsită într-o casă aflată într-o pădure, în județul Harghita

O persoană a fost găsită decedată, într-o casă din pădure, după ce a fost atacată de un urs, informează Agerpres, care citează Salvamont România.

„Ieri seara (sâmbătă seara – n.r.) membrii formaţiei Salvamont Dancuras din cadrul Serviciului Public Salvamont Harghita au fost alertaţi să intervină pentru salvarea unei persoane, care, conform primelor notificări, a fost atacată de un urs. Formaţia de prim răspuns alcătuită din opt salvatori montani a ajuns repede la faţa locului, în ciuda terenului accidentat şi greu accesibil, intervenţia fiind foarte dificilă din cauza vremii nefavorabile. În urma căutărilor victima a fost găsită într-o casă din pădure, decedat şi fără să mai răspundă manevrelor de resuscitare”, au anunţat duminică, pe Facebook, reprezentanţii Salvamont România.

Potrivit acestora, primele investigaţii şi leziunile grave suferite arată că decesul s-a produs cu mult timp înaintea sosirii la faţa locului a echipei de salvatori.

„După sosirea echipei de criminalistică, trupul neînsufleţit al persoanei a fost coborât şi predat autorităţilor”, precizează Salvamont România.

Sursa foto: Facebook / Salvamont

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Sa îi mulțumească domnului Kerestoy care a lăsat zonele alea fără păduri.

    • Comentariul tău sarcastic din păcate n-are locul.
      Sa mulțumim pt cei care fac legile și pt cei care in loc de profesioniști aduc politruci.

    • Cred ca mai degraba sunteti voi vinovati, cei care insistati cu protectia ursilor, fara sa vedetii realitatea din teren, inmultirea fara control a acestora.

    • Ursii s-au inmultit peste tot unde exista suprafata impadurita, chiar si in zonele de deal unde sunt paduri.

      Chiar si in zonele unde nu s-au taiat deloc paduri.

    • „România este o țară sigură.” 🐾🐻

    • Evident ca ”iubitorii de ursi” sunt vinovati pentru orice se intampla in padure (in contrapartida cu cei care urasc ursii, inteleg), dar momentan nu stim ce s-a intamplat acolo. Cand intr-un an avem fatalitati provocate de urs mai putine decat intr-un singur accident mai grav de masina ar fi bine sa nu cream o isterie in masa. Din nou, ar trebui sa stim ce s-a intamplat acolo.

  2. Încă o victorie a iubitorilor de urși.

    • Exista o cale de a ne proteja si pe noi si pe ei 🙂 Nu trebuie sa ii omori doar pentru ca asa vrei tu . Daca nu existau alte cai intelegeam .

    • Ursul omoara unu, doi poate 10, intr-un an. Cei ce ne-au iubit dupa 89 si cei ce i-au iubit pe cei ce ne-au iubit au avut victorii fara numar. Oricum, e dubios cazul, cel putin din articol asa reiese. Cine a anuntat atacul daca respectivul era intr-o vagauna in padure, a anuntat el, cat semnal avea acolo, in ce scop umbla singur, era ziua, era noaptea, era la vanatoare si s-a intersectat cu ursul? Circula un zvon, mai cu parfum de conspiratie, dar poate ca merita verificat prin analize genetice, cum ca ursii din zona aia sunt creatia lui ceusescu, care dorind sa vanze la el acasa grizly, ca in Yellowstone nu ajungea asa usor, ar fi cotarcit ursi de pe la noi cu grizly. Din incrucisarea respectiva ar rezulta un urs mult mai agresiv decat brunul nostru. Grizly se amesteca cu ursul alb polar in zonele in care arealele lor se intalnesc, deci n-ar fi exclus ca zvonul sa nu fie doar zvon, prea sunt multe cazuri acolo. Ori poate ca activitatile omului si ale ursului se suprapun prea mult in zona respectiva, poate ca amandoi iubesc prea mult si padurea si vanatul.

  3. Categorii de postari: pro paduri/pro ursi. Tragem linie: opriti defrisarile ilegale cu numiri cheie in ocoluri silvice

    • degeaba, ursii sunt prea multi. gandeste-te logic: cine ii mananca pe ursi? nimeni, deci se pot inmulti fara probleme.

    • Dar pe tine cine te mananca? Si tu te poti inmulti fara probleme.
      In alta ordine de idei, ursii au pradatori naturali, ca tu nu ai habar, asta este o alta discutie.

    • @anticus
      Care sunt pradatorii naturali, char sunt curios?

    • Braconierii!! Prinții!!

  4. Și care sunt acei prădători naturali? Măcar un exemplu, te rog!

    • PISICA🐱‍🐉🐱‍👓🐱‍🚀😃

    • Pradatorul natural al ursului este OMUL

    • Vulpea….probabil ca omul a citit povestea cu „ursul pacalit de vulpe” si a luat-o de buna.

    • @Ratiu: Pradatorul OM are o lege prin care ii se interzice sa se atinga de urs. Altcineva?

    • Infanticid al masculilor in cazul puilor, lupii si cainii hoinari si ciobanesti pentru pui si exemplarele tinere, virusi, bacterii, paraziti samd.

    • Lupii sunt cei mai acerbi concurenti. Intr-o iarna am trecut pe langa un pui de urs foarte mic, probabil cazuse de pe stanci pentru ca nu erau urme. Am trecut in viteza ca nu cumva sa apara si ursoaia, pur si simplu mi-a iesit in cale. Mai sus traversa un lup prin zapada. Pana seara puiul de urs a ajuns in burta lupului, a doua zi am vazut urme de canida in zona respectiva. Din oras, din spatele geamului, ecranului, de langa calorifer credeti ca lumea asta nu mai exista, Din fericire inca mai exista si ar fi bine sa ramana asa. Cei ce locuiesc in vecinatatea salbaticiei ar trebui sa fie adaptati. E o mare problema cand oamenii se muta si ajung intr-un loc pe care nu-l cunosc, dar vor sa-l schimbe sa fie asa cum era locul de unde au venit ei in loc sa se adapteze si sa supravietuiasca. Am vazut la munte oraseni care au desfiintat pasunea si au pus gazon iar acum taiau gazonul cu motocositoarea cu fir din plastic, munca inutila si microplastic. La mare au construit viloaie si au taiat arbustii nativi ca sa planteze tuia, extrem de sensibila la aerul sarat si socant de inflamabila. E complicat. De ce sa gandesti cand ai drujba, motocositoarea, pusca si alte extensii si toate sunt la indemana?

  5. Lasa ca o sa radem tot, apoi turnam o sapa zdravana de beton si o sa traim numa noi oamenii in liniste si siguranta. Noi si familiile noastre, asta e tot ce conteaza.

    E o tragedie cand se intampla asa ceva. Dar casa despre care vorbim era in padure. Adica nici in padure nu e normal sa intalnesti animale?

  6. Hei, G4 :

    „Formaţia de prim răspuns alcătuită din opt salvatori montani a ajuns repede la faţa locului, în ciuda terenului accidentat şi greu accesibil, intervenţia fiind foarte dificilă din cauza vremii nefavorabile” – deci au ajuns repede dupa apel
    +
    „Potrivit acestora, primele investigaţii şi leziunile grave suferite arată că decesul s-a produs cu mult timp înaintea sosirii la faţa locului a echipei de salvatori.” deci cu mult timp inainte de salvatori, care au ajuns repede
    =
    Cand apelul a fost facut, persoana era deja moarta de ceva timp.

    Nimic oficial despre ce a provocat leziunile. Singurul moment in care oficial apare ursul este : Cineva a sunat si a reclamat un atac de urs.

    Salvamont nu au dat cazua mortii ca fiind atacul de urs.

    Mai usor, deci, cu titluri care mint si baga vorbe in gura unora care nu le-au spus.

  7. Daca nu aveti chef de scris cum trebuie, mai bine NU mai scrieti! Ce articol de 2 parale!
    „intr-o casa, in padure” – CE fel de casa? O casa abandonata? O casa unde era in vizita la niste prieteni? O (oroare!! :P) casa de vanatoare? CE soi de casa „in padure” era aia unde se ajungea pe „un teren accidentat”?
    Si: CUM l-a omorit ursul pe nevinovatul acela? A spart usa si, cu maxima pofta de sange a intrat in casa dupa el? Se plimba omu’ facand nevinovat fotografii si i-a sarit ursu’ in spinare? Sau” il hranea pe urs si, cu maxima nerecunostinta, intr-o turbare, ursu’ a muscat mana care l-a hranit? sau CUM?
    Si: daca salvamontistii au ajuns repede dupa apelul telefonic iar victima era moarta de mult, CINE a sunat dupa ajutor? ursu’? Sau daca a sunat cineva care era in casa, DE CE nu a sunat mai devreme? Avea nevoie de timp ca sa ascunda arma? sau CUM?
    Mai bine nu scriati nimic, decat sa scrieti in dorul lelii!! Sau… daca ma iau dupa titlu: aveti cumva comanda de articole „anti-urs”? >: