Personalul medical semnalează lipsa materialelor de protecție / Nelu Tătaru: La nivelul niciunui DSP sau spital nu suntem pe zero. Când un stoc ajunge la 20%, se aprinde o alarmă și imediat suplimentează necesarul
Personalul medical din spitale semnalează lipsa materialelor de protecție pentru coronavirus, însă autoritățile spun că există suficiente echipamente în depozite și în spitale, iar situația stocurilor este monitorizată în timp real și niciun spital sau DSP nu apare cu stocurile pe zero, problema fiind la nivelul managementului unităților medicale și al comunicării din spitale.
Federația „Solidaritatea Sanitară” a publicat primele date rezultate din cercetarea pe tema percepției salariaților din sănătate privind asigurarea echipamentelor individuale de protecție, iar concluzia generală rezultată pe baza datelor indică faptul că „sistemul sanitar românesc încă nu este pregătit de lupta împotriva pandemiei COVID 19, cea mai mare slăbiciune reprezentând-o lipsurile grave din domeniul echipamentului individual de protecție”. Refuzul autorităților de a respecta regulile dialogului social înrăutățește situația, accentuând gradul de neîncredere al salariaților, susține federația.
78% dintre respondenți declară că unitatea în care-și desfășoară activitatea nu are suficiente echipamente individuale de protecție (70,91% – pentru întrebarea care a vizat personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar); doar 7,25% au indicat faptul că unitatea are aceste echipamente.
De asemenea, medici din spitale din București au relatat, sub anonimat, pentru G4Media.ro că nu au materiale de protecție sau că unele dintre echipamente au fost epuizate, cum ar fi măștile sau încălțămintea specială.
Contactat de G4Media.ro, Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a precizat că la Centrul Operațional de Coordonare de la nivelul ministerului există un panou de control, aplicație furnizată de STS, care monitorizează în timp real toate stocurile de echipamente.
„La nivelul niciunui DSP sau spital nu suntem pe zero. Când un stoc ajunge la 20%, se aprinde o alarmă și imediat suplimentează necesarul ori Unifarm, ori o unitate apropiată”, a spus Nelu Tătaru.
Acesta a spus că poate au existat probleme de aprovizionare în urmă cu două săptămâni, însă în acest moment au fost reluate și livrările din China, iar fabrica de la Cisnădie va face măști, Farmec Cluj și Hexifarma vor produce biocide.
„Nu sunt probleme de aprovizionare. Însă avem o problemă cu panica din rândul personalului medical și pot fi probleme la nivelul managementului spitalelor. Fiecare manager își drămuiește cum știe el materialele. Poate fi și o lipsă de comunicare între conducerea unităților medicale și medici”, a susținut secretarul de stat.
În privința altor probleme pe care le pot avea angajații din sistemul medical, în condițiile în care aceștia nu au voie în această perioadă să își ia concediu, Nelu Tătaru a precizat că aceștia vor primi un bonus la salariu, începând din luna martie, pentru a plăti bone care să stea cu copiii lor, amintind că recomandarea este ca aceștia să nu fie lăsați în grija bunicilor, cea mai vulnerabilă categorie de vârstă la coronavirus.
În plus, autoritățile au în vedere înființarea unei linii telefonice pentru angajații din sistemul sanitar, la care să fie consiliați și psihologic, pentru că medicii vor fi cei mai afectați în perioada care urmează.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii