Perspectiva reîntoarcerii României în procesul de reglementare în Transnistria

Analiză semnată de expertul moldovean Anatol Țăranu pentru Info-Prim Neo, preluată de Rador:

După victoria Ucrainei în război va fi creat un nou format internațional pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Această afirmație a fost făcută de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, la o conferință de presă după summitul Comunității Politice Europene din acest an din Republica Moldova. Zelensky a ținut să remarce că consideră neviabil formatul actual, în care „intermediarul” este statul ocupant Rusia. „Vedeți viața în proiectul 5 + 2? Vedeți rezultatul? De ce să vorbim despre un proiect care nu este viu? Nu văd niciun motiv să vorbesc despre el”, a spus președintele Ucrainei. Potrivit lui Zelensky, un format fundamental nou pentru soluționarea conflictului transnistrean va fi creat „în timp”, cu participarea activă a Ucrainei.

De remarcat că, oficial, formatul 5+2 este astăzi singurul format internațional, formal existent, pentru reglementarea transnistreană. Acesta include Chișinăul și Tiraspolul ca părți în conflict, precum și Rusia, Ucraina, OSCE pe post de mediatori, iar UE și SUA ca observatori. Acest format s-a constituit în timp în mai multe etape, începutul fiind pus de Convenția Elțin – Snegur, din 21 iulie 1992, care a semnalat sfârșitul ostilităților militare de pe Nistru, dar a pus capăt și formatului internațional cvadripartit de reglementare în Transnistria, compus din Republica Moldova, România, Rusia și Ucraina.

Convenția Elțin – Snegur nu a fost doar un acord de încetare a focului între părțile beligerante – armata Republicii Moldova și armata rusă, ultima asistată în lupte de forțele paramilitare ale separatiștilor de la Tiraspol, dar și un act de capitulare a Republicii Moldova, care a suferit eșec în războiul de pe Nistru pentru păstrarea integrității sale teritoriale. Federația Rusă, pe post de câștigător al războiului, a dictat condițiile capitulării părții perdante, inclusiv configurația mecanismului așa-numitei reglementări politice a conflictului. De fapt, mecanismului reglementării a fost conceput de Moscova ca unul de înghețare a conflictului, iar toate ajustările ulterioare ale lui prin inducerea elementelor de internaționalizare, au fost admise de Moscova doar în condițiile când partea rusă continua să păstreze controlul asupra deciziilor de bază în procesul de negocieri.

Diplomația rusă a învățat temeinic lecția primei etape de internaționalizare a procesului de reglementare politică în Transnistria, care a funcționat în formula cvadripartită în perioada martie-iulie 1992 (Moldova, România, Rusia, Ucraina) și în care separatiștii de la Tiraspol nu au avut statut de parte la negocieri, iar Rusia, cu toate eforturile depuse, nu a reușit să se impună ca parte dominantă a procesului. Egalitatea părților în mecanismul cvadripartit era garantat de poziția principială a României, care efectiv contrabalanța tentativele părții ruse de a favoriza interesele Tiraspolului separatist în cadrul deciziilor adoptate în formula cvadripartită. Anume din aceste considerente Moscova era interesată să excludă Bucureștiul din procesul reglementării în Transnistria, fapt ce i-a reușit după semnarea Convenției Elțin – Snegur, în iulie 1992.

La acea etapă Chișinăul nici nu a întreprins eforturi pentru a insista asupra continuării prezenței României în mecanismul internațional de reglementare politică în Transnistria. A fost o gafă fundamentală care a costat Chișinăului prețul de treizeci de ani de blocare de către Moscova a găsirii unei soluții politice pentru conflictul secesionist din stânga Nistrului, în final contribuind la înghețarea lui. Astăzi, de la înălțimea experienței de peste trei decenii de reglementare eșuată a conflictului transnistrean, putem cu certitudine vorbi despre principalele impedimente care au blocat procesul găsirii unei soluții în termeni temporali rezonabili.

Primul handicap constă în aprecierea greșită și asumată de Chișinăul oficial a caracterului conflictului secesionist din Transnistria ca a unui prevalent intern, diminuând cauza predominant externă. În consecință, această greșeală a permis admiterea regimului separatist de la Tiraspol ca parte egală cu Chișinăul în procesul de negocieri sub auspiciile mecanismului internațional de mediere a conflictului. În acest fel a fost camuflat rolul Moscovei de animator și participant nemijlocit la conflict, parții ruse fiind recunoscut rolul de mediator internațional și chiar garant al viitoarei soluții politice. Dacă e să descriem în termeni populari mecanismul de reglementare în Transnistria impus de Moscova, atunci devine utilizabilă formula care îl caracterizează pe lup în calitate de paznic la stâna cu oi.

Entuziasmată de „găselnița” moldovenească, Rusia a încercat să impună precedentul moldovenesc de reglementare a conflictului secesionist Ucrainei, atunci când a insistat ca administrațiile separatiste din Donețk și Lugansk să fie admise de către Kievul oficial ca părți egale în procesul de negociere a soluției politice pentru conflictele separatiste din estul acestei țări. Însă Kievul, învățând lecția eșecului Moldovei în soluționarea conflictului transnistrean, a refuzat categoric să intre în această cursă rusească.

În același timp, președintele ucrainean Volodimir Zelensky s-a declarat convins că problema Transnistriei nerecunoscute și a restabilirii integrității teritoriale a Republicii Moldova, se va rezolva după victoria Ucrainei în războiul cu Rusia. Făcând trimitere la viitorul mecanism internațional de reglementare a conflictului transnistrean, Zelensky a dat de înțeles că Ucraina va avea de jucat un rol major în constituirea lui. „Va trebui să vorbim din poziția unui stat puternic, a unui stat victorios care și-a revendicat pământul… Dacă alți parteneri vor avea nevoie de ajutor – probabil, în această situație Moldova va dori să conecteze și România și alte state partenere. Dar cu siguranță Ucraina va juca unul dintre rolurile principale, pentru că avem o frontieră comună”, a explicat el.

În acest context o importanță deosebită are aprecierea dată de șeful diplomației europene, Josep Borrell, care a declarat că situația cu Transnistria nerecunoscută nu va împiedica Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, invocând precedentul Ciprului. O asemenea schimbare a opticii UE asupra conflictului transnistrean comportă o valoare principială, fiindcă lipsește Rusia de argumentul fundamental de a miza pe separatismul transnistrean ca principala pârghie de obstrucționare a cursului european al Republicii Moldova. Tot așa cum interesul partenerilor occidentali pentru formatul 5 + 2 în problema transnistreană nu mai este valabil după invazia rusă în Ucraina.

Nefuncționalitatea formatului 5 + 2, din cauza războiului din Ucraina, condamnă procesul reglementării politice a conflictului transnistrean la o pauză nedefinită. În același timp, inaccesibilitatea Transnistriei pentru Rusia din cauza războiului, preface acest teritoriu într-o adevărată enclavă, profund dependentă de statele limitrofe, în cazul nostru de Ucraina și Republica Moldova. Ar fi un mare rateu, dacă această situație nu va fi folosită la maximum în favoarea limitării influenței ruse de frânare a procesului de reglementare în Transnistria.

În așteptarea unui format internațional robust de mediere a procesului soluționării politice a conflictului transnistrean, care va veni să-l înlocuiască pe cel de 5 + 2 compromis de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, Chișinăul este în drept să vină cu inițiativa, evident discutată și convenită în prealabil cu Bucureștiul și Kievul, de constituire a unui nou format internațional trilateral de reglementare în Transnistria – Republica Moldova, Ucraina și România, ultimele două pe post de state aflate în imediata vecinătate cu conflictul în cauză, dar și ca participante la primul format internațional cvadripartit din 1992, torpilat prin efortul diplomatic al Moscovei. La prima etapă a activității sale, trilaterala internațională s-ar putea concentra preponderent pe problemele de reintegrare economică a enclavei secesioniste în spațiul legal al Republicii Moldova și al dreptului internațional.

Crearea unei asemenea trilaterale va servi ca bază pe care se va dezvolta un nou mecanism internațional de mediere și reglementare definitivă în Transnistria în perioada de după inaugurarea păcii în Ucraina. La acest viitor mecanism internațional extins de soluționare definitivă a conflictului transnistrean, va fi atrasă cu timpul să participe și Rusia, dar deja fără a avea dreptul de veto asupra deciziilor finale. În acelaș timp, până la momentul constituirii farmatului internațional lărgit pentru problema transnistreană, UE și NATO vor avea un cuvânt de spus în cadrul trilateralii prin intermediul membrului său, România.

Formarea trilateralei Moldova – România – Ucraina ar veni să însemne o implicare activă a diplomației moldovenești la valorificarea oportunităților apărute în noua conjunctură internațională în problema transnistreană, în detrimentul așteptării pasive a finalului războiului din Ucraina. Tot așa cum trilaterala Chișinău – București – Kiev și mai mult va sublinia izolarea în plan internațional a Moscovei, contribuind indirect la presiunea factorului internațional asupra Kremlinului de a căuta ieșire din această izolare pe calea încheierii războiului din Ucraina.