G4Media.ro

Peru închide 91 de porturi din cauza unei puternice furtuni în Oceanul…

sursa foto: Unsplash/ Raphael Rychetsky

Peru închide 91 de porturi din cauza unei puternice furtuni în Oceanul Pacific

Peru a închis 91 de porturi din totalul de 121 şi a restricţionat accesul la plaje în faţa valurilor puternice în Oceanul Pacific care lovesc coasta de nord şi centrală a ţării, au anunţat sâmbătă autorităţile, notează AFP, conform Agerpres.

De asemenea, a fost interzisă plecarea vaselor turistice şi de pescuit de pe orice plajă sau din portul Callao.

„Numărul de porturi închise pe întreg litoralul până la 1 ianuarie 2025 a crescut la 91 din cauza unei hule anormale( #OleajeAnormalo) care continuă”, a indicat Centrul naţional de operaţiuni de urgenţă (COEN) pe contul său de X.

Iniţial, Peru a anunţat închiderea a 30 de porturi de vineri până miercuri. La Callao, unde se află portul principal al Peru, în vecinătatea capitalei Lima, „s-a decis închiderea accesului la plajele Abtao, Santa Rosa, La Arenilla, Cantolao şi la toate celelalte plaje turistice de pe coasta Callao”, a precizat municipalitatea într-un comunicat publicat pe X.

„Această furtună s-a format la mii de kilometri de Peru, în dreptul Statelor Unite (…) de un vânt persistent la suprafaţa oceanului care se apropie de coastele noastre”, a explicat căpitanul navei Enrique Varea la Canal N.

Hula puternică, care a ajuns până la patru metri înălţime, a lovit, de asemenea, golfurile de pe coastă şi locurile de aterizare din regiunile Tumbes şi Piura, la frontiera cu Ecuadorul.

Fenomenul a provocat pagube la zeci de mici vase de pescuit şi clădiri din apropierea mării, precum şi fuga locuitorilor de pe coastă din cauza inundaţiilor de pe cheiuri şi spaţii deschise, potrivit imaginilor publicate în media locale şi reţele de socializare.

Direcţia de hidrografie şi navigaţie a Marinei peruane a avertizat despre prezenţa unei hule anormale de intensităţi care variază între uşoare şi puternice de-a lungul litoralului peruan.

Potrivit avertismentului emis vineri aceasta de instituţie, această furtună va dura până la 1 ianuarie, afectând treptat diferite zone ale coastei de nord, centru şi sud a ţării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.