G4Media.ro

Peru: O tânără de 18 ani a murit după ce a fost…

Sursa foto: Pixabay

Peru: O tânără de 18 ani a murit după ce a fost arsă de vie în apropiere de piața Dos de Mayo din centrul Limei, asasinul a reușit să fugă

Ministrul peruan pentru Femei a anunțat vineri moartea, după cinci zile de agonie, a unei tinere arse de vii într-un loc public de către fostul ei iubit, care a fugit, și a denunțat lentoarea investigațiilor pentru a-l găsi, scrie Le Figaro.

Katherine Gomez, în vârstă de 18 ani, a fost transportată de urgență la spital sâmbătă cu arsuri pe 60% din corp. „Ea a luptat pentru viața ei, dar, din păcate, amploarea leziunilor suferite de corpul ei nu le-a permis medicilor să îi salveze viața și am fost informați de moartea ei”, a declarat ministrul Nancy Tolentino la televiziunea RPP.

Potrivit poliției, autorul crimei este un venezuelan în vârstă de 19 ani, care a fugit după ce a stropit-o cu benzină pe Katherine Gomez înainte de a-i da foc, în apropiere de piața 2 Mai, unul dintre locurile cele mai emblematice ale capitalei. Tânăra decisese cu câteva zile înainte să pună capăt relației lor.

Tolentino a deplâns faptul că un mandat de arestare a suspectului a fost emis abia joi, la cinci zile după atacul fatal. „Poliția mi-a promis că va face tot posibilul pentru a-l găsi”, a adăugat ea.

Ministrul pentru Femei și Populații Vulnerabile a îndemnat femeile „în cazurile de despărțire” să nu accepte să se întâlnească singure cu foștii parteneri. „Nu mergeți singure la o întâlnire atunci când vreți să vă despărțiți de o persoană violentă, nu o credeți când vă spune ‘hai să vorbim, îți explic'”.

În Peru (33 de milioane de locuitori) în 2022 au fost ucise 136 de femei, față de 146 în 2021 și 138 în 2020, potrivit datelor oficiale. Prin comparație, în Franța (67 de milioane de locuitori), numărul de femei ucise a ajuns la 122 în 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce sălbatici și peruanii ăștia!!! Mai au un pic și ajung că românii, unde injunghierile si incendierile femeilor in mijlocul străzii asigură farmecul vieții de zi cu zi, acel „je na sais quoi”!