G4Media.ro

Pescarii irlandezi plănuiesc să întrerupă exercițiile navale rusești, invocând preocupări legate de…

Sursa foto: Captură video - Facebook / Russian Ministry of Defence (Минобороны России)

Pescarii irlandezi plănuiesc să întrerupă exercițiile navale rusești, invocând preocupări legate de mediu

Reprezentanții pescarilor irlandezi urmează să se întâlnească cu ambasadorul Rusiei în Irlanda pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la exercițiile militare care urmează să aibă loc în largul coastei de sud-vest a țării, anunță CNN.

Exercițiile rusești sunt programate pentru începutul lunii viitoare și vor dura câteva zile, iar pescarii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la daunele de mediu care le-ar putea afecta mijloacele de trai.

„Rușii fac asta pentru a trimite un mesaj, dar oamenii pe care îi vor răni cel mai mult sunt cei din comunitățile noastre de pescuit”, a declarat Patrick Murphy de la Irish South and West Fish Producers Organization.

Murphy a spus că mai multe bărci au fost scufundate de submarine în trecut. „Dar daunele pe care nu le cunoaștem sunt daunele aduse mediului marin”, a adăugat el.

Pescarul John D O’Sullivan s-a întrebat de ce Rusia a ales zonele fertile de pescuit ale Mării Celtice pentru a efectua exercițiile.

„Nu ar trebui lăsați să facă asta aici. E multă apă și în vest”, a spus O’Sullivan

Marți, radioul public din Irlanda, RTE, a anunțat că unii pescari plănuiesc să-și folosească bărcile pentru a „perturba în mod pașnic” exercițiile rusești. Cu toate acestea, ambasadorul Rusiei în Irlanda, Iuri Filatov, a minimizat controversa, numind-o „exagerată”.

Filatov a spus că autoritățile irlandeze au fost informate cu privire la exerciții, care fac parte din antrenamentul regulat. „Acesta nu este în niciun fel o amenințare pentru Irlanda”, a spus el.

Sursa foto: Captură video – Facebook / Russian Ministry of Defence (Минобороны России)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ii si doare pe rusi de mediu…

  2. WTF .. ce dreaq de exercitzii navale (de rãzboi) .. fac rusnacii în largul coastelor irlandeze ??!!