G4Media.ro

UPDATE A început protestul sindicaliștilor din educație în fața Guvernului / Angajații…

Foto: G4Media

UPDATE A început protestul sindicaliștilor din educație în fața Guvernului / Angajații cer salarii mai mari

Update 12.16: Sute de sindicaliști sunt în Piața Victoriei, unde cer guvernului majorarea salariilor în educație

Update 11.28: Primii sindicaliști au ajuns miercuri la ora 11.00 în fața guvernului la protestul organizat de trei federații sindicale. Ei cer creșterea salariilor.

Foto: G4Media

Articol inițial: Federaţiile din Educaţiei vor picheta, miercuri, sediul Guvernului, cerând salarii decente, mai ales pentru personalul nedidactic. În ceea ce priveşte salariile personalului didactic, sindicaliştii afirmă că nu reflectă importanţa socială a muncii depuse. La protest sunt aşteotate peste 1.000 de persoane, transmite News.ro.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12.00, pichetarea sediului Guvernului. La protest participă aproximativ 1000 de membri de sindicat”, au anunţat federaţiile sindicale.

Potrivit acestora, acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar şi personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă.

”Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creşterea inflaţiei (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creşterea preţurilor la produsele de bază şi la utilităţi au condus la creşterea gradului de sărăcire”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, salarizarea personalului didactic ”nu reflectă importanţa socială a muncii depuse de cadrele didactice”.

”Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educaţional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puţini tineri aleg să profeseze în sistemul de învăţământ, iar cei aflaţi la sfârşit de carieră aleg să se pensioneze. Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situaţie revoltătoare: se constată o creştere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învăţământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia atrag atenţia că personalul didactic şi nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condiţiile de muncă.

”Mai mult, deşi sunt numeroase situaţii când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariaţii nu sunt remuneraţi pentru munca suplimentară depusă, deşi acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. În acest context, federaţiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar şi superior, consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia cer şi adoptarea unui act normativ care să repoziţioneze salariaţii din învăţământ în ierarhia funcţiilor bugetare, astfel încât funcţiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziţionate în raport cu nivelul de calificare profesională şi importanţa pentru societate a activităţii de educare a tinerelor generaţii.

sursa: News.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Tarziu! Cand a facut Olguta legea, tica.losii astia de sindicalisti sefi, cumparati de PSD, n-au miscat.

    • La începutul lui 2011 a fost promulgată LEN 1/2011. PSD, PNL și sindicatele au inceput campania împotriva acestei legi cu alocarea a 6%. Toate partidele au semnat protocolul pentru educație. Prin aprilie 2012 a căzut guvernul MRU. În mai 2012 guvernul ponta a început măreață opera de măcelărire a LEN. Aveau tot mai mulți bani pentru clientela de partid. Azi suntem la coada lumii în cea ce privește educația. Sindicatele din educație vor iar bani. La București niciodată nu se schimbă nimic . . .

  2. Ce educație? Academicieni precum nastase, bode ponta conduc țara pe culmile gloriei. Nu trebuie educație.

    • În ședința de plen din 1 martie 2022, Camera Deputaților a respins inițiativa legislativă de desființare a Academiei Oamenilor de Știință din România – AOSR (Plx. 522/2021). Proiectul de lege privind desființarea AOȘR, din care fac parte, printre alții, fostul președinte al României, Ion Iliescu, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, dar și fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a fost inițiat de către deputați și senatori USR . . .

  3. Un subofițer care dezamorsează muniție rămasă din al doilea război e în grupa 1 de muncă. Învățătoarele zic că și ele au același pericol în fața micuților!
    Patru luni de vacanță pe an cică nu e suficient! Da, știu, ziceți că va duceți la școală și vorbiți 8 ore în fața clasei goale!

  4. Mă pricep eu că mă sărăciți cu meditațiile. Cum naiba în o oră de curs rezolvați fix 3 exerciții dar într-o oră de meditații terminați lecția?
    Ce faceți voi în alea 4 luni de vacanță? Chiar nu vă e rușine?

  5. Rusine, impostorilor! Scoateți analfabeți pe banda rulantă! Nu meritați niciun ban! Totul e pe umărul părinților, nu faceți nimic la ora, ce e mai greu dați ca teme pentru acasă. Orele durează 35 de minute, in clase cu peste 30 de elevi!

    • Ar trebui sa te interesezi mai bine înainte sa comentezi, nu profesorii fac protest, e vorba de personalul nedidactic și auxiliar

    • Să nu generalizăm! Dacă aveți nemulțumiri, discutați cu directorul unității de învățământ. Dumneavoastră nu păreți analfabetă, deci nu ați avut profesori impostori.

  6. Ca si „medicii „,te invită la cabinetul lui particular,in spețe îți sugerează că el, copilul, are neapărat nevoie de meditații, meditații pe care taman el le poate da,dar bineînțeles din pură coincidență, contra cost.Aici coincidențele se termină!
    JoiAnnus,șase căși…

    • Funeriu: Meditațiile sunt benefice atât timp cât ele aduc informații în plus decât cea ce le este predat la clasa.

  7. Din 7 comentarii au mai rămas 4. E nasol să vorbim despre 4 luni de vacanță și despre meditațiile pe bani mulți? E nasol să zicem că ei cer spor de condiții periculoase egal cu cei care lucrează cu dinamită sau proiectile neexplodate?

  8. „În ceea ce priveşte salariile personalului didactic, sindicaliştii afirmă că nu reflectă importanţa socială a muncii depuse.” – dar reflecta pregatirea -> muncim nu gandim.

  9. „să fie poziţionate în raport cu nivelul de calificare profesională” – calificare obtinuta cum? In tabara de vara a partidului?

  10. Guvernare PSDNL: 2.18% din PIB pentru Educație și 0.85% din PIB pentru pensiile specialilor.

    • „Specialii” oricum trebuiau să primească pensii, nu? Deci procentul ăla e doar propaganda ieftină marxistă. E mișto în NATO? Atunci acceptă că militarii TREBUIE să aibă pensii speciale! Nici să nu fii convins că dacă îi trecem pe unii pe pensii contributive nu o să le crească pensiile!

    • Au prea mult 2.18% la ce performante au.

  11. Sindicatele stiu una si buna, „sa cresca salariile!!!”. Distinsii lideri sindicali cu simpatii politice ce parere au despre lispa transparentei in ceea ce priveste proiectul „Romania educata”, proiect care nici astazi nu este in dezbatere publica dar care se vrea adoptat in martie? Ce parere au despre faptul ca Educatiei i s-a alocat cel mai mic procent din PIB din ultimii 30 de ani? Ce parere au despre politizarea sistemului educational si despre indicatorii care atesta cel mai ridicat nivel de absenteism si abandon scolar, analfabetism functiuonal, jurudic si financiar, decalajul calitativ dintre mediul rural si urban?

  12. Pensiile militare care ar crește la trecerea pe contributivitate ar fi cele ale securiștilor! De aceea vrea Năsui și Drulă asta! Nu mă lasă g4media să vă dau linkul să vă convingeți singuri! Dar băgați în Goagle „Drulă propune un proiect de lege care, în esență, permite majorarea pensiilor pentru securiști” (exact așa cu ghilimele)

  13. La cei care va scot din foc si ape scade,sunt blocate la minim(olguta,tutuianu,tudose,),in trei ani ajungi sa ceri ajutor social,dupa 35 de ani de chin!smecherii sa traiasca!

  14. Bugetarii sa ceara salarii mai mari celor ce platesc – mediului privat .
    Primul pas spre normalitate este ca invatamintul universitar sa nu mai fie subventionat . Studentii sa isi plateasca studiile .

    • Iar mediul privat să NU vândă nimic bugetarilor! Nici măcar o șaorma! Bugetarii să nu mai intre în magazinele private, să nu mai comande, să nu mai primească „privați” în spitale, SMURD-ul să nu descarcereze privați, toți privații să își dea plozii numai la școli private! Nu contracte cu statul! Nimic!
      Când un bugetar cumpără ceva de la un privat are și el dreptul să îi strige că îi plătește salariul?
      Marș de aici spălatule pe creier!

  15. & Primăvara e cu „spor de productivitate” la, oi, capre, găini, verdeață și probabil că se pune în discuție cum să fie distribuite realizările sectoarelor productive , ?

  16. Cu cât au salariile mai mari cu atât isi fac meseria mai prost.
    Sa dai afară un învățător violent și incompetent este aproape imposibil.
    Nu ai nici un feedback pentru copilul tău.
    Nu ai acces la modul de predare.
    Nu ai acces la modul de evaluare al cadrelor școlare, totul se face cu usa inchisa si discret sa nu fie pătată imaginea scolii.
    Fondul clasei nu a dispărut Dăm bani pt table incidente, apa, săpun, șervețele…orice.
    Directorii de școală sunt marionete.

    E un asa halimai în învățământul din țară ca iti vine sa dai cu untură sa o mănânce câinii de nu ii prinde aspa 😉