Peste 1.000 de copii români, adoptați în anii 90 în străinătate, și-au regăsit familiile biologice cu ajutorul unei pagini de Facebook. Povestea unei comunități online atipice

Peste 1.000 de copii români adoptați în anii 90 în străinătate, și-au regăsit familiile biologice cu ajutorul paginii de Facebook „The never forgotten children of Romania“ – „Copiii niciodată uitaţi ai României“.

Pagina a fost înființată de o româncă stabilită în Irlanda, care la rândul ei și-a căutat frații timp de 26 de ani. În cei cinci ani de existență a paginii, în jurul ei s-a format o veritabilă comunitate.

Recent, membrii acestui grup s-au mobilizat și au cumpărat o casă pentru șase fetițe din județul Giurgiu, care riscau să fie despărțite de mama lor din cauză că nu aveau locuință. 

În 1990, pe când avea13 ani, Ileana Cunniffe Băiescu a fost luată de o mătușă din Câmpina, în vacanța de vară. Erau nouă frați în familie și un al zecelea era pe drum, dar când s-a întors acasă, șase dintre ei nu mai erau.

În acea vară, frații ei au fost dați spre adopție unor familii din străinătate. Fetița de atunci a suferit teribil și nu vorbește ușor despre acest episod. Nu vrea ca această poveste să fie despre ea, ci despre sutele de oameni pe care i-a ajutat în ultimii cinci ani.

Ileana a fost mulţi ani în căutarea fraţilor daţi spre adopţie în străinătate în anii `90. Şi-a găsit una dintre surori în Anglia și și-a căutat vreme îndelungată un alt frate, dat spre adopţie la vârsta de 3 ani.

Aşa a ajuns să lanseze în ianuarie 2015, pe Facebook, ”Copiii niciodată uitați ai României”, o platformă dedicată celor care vor să-şi cunoască rădăcinile.

Sunt exact 5 ani de atunci (24 ianuarie 2015) și proiectul ei, la început cu miză personală, s-a transformat într-un adevărat fenomen. 1.500 de copii adoptați din România au apelat de atunci la ea și aproximativ 1.000 dintre ei și-au găsit familiile de origine, a explicat Ileana Cunniffe Băiescu, pentru G4Media. Bineînțeles, între timp, în spatele paginii s-a format o adevărată echipă.

• ”Rolul principal al acestei pagini este de a UNI și de ar fi alături tuturor copiilor NICIODATĂ UITAȚI AI ROMÂNIEI. De asemenea de a oferi, unde posibil, o mână de ajutor rudelor, familiilor găsite în situații financiare și materiale foarte dificile. La scurt timp după lansarea paginii mi s-au alăturat două minunate persoane, Ionel și Daniela. Un an mai târziu, Maritha adoptată în Norvegia și mai recent, Gina și Bogdan. Împreună cu voi toți, suntem aici de a ajuta câți mai mulți copiii de a-și îndeplini acest mare vis: găsirea familiei biologice! Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Cei aproximativ 1.500 de oameni care au apelat la ajutorul Ilenei, dar și prietenii și familiile lor, reprezintă o comunitate legată sufletește. Chiar dacă nu s-au văzut niciodată, sunt alături unii de alții și urmăresc fiecare poveste nouă, cu speranța că va avea un final fericit.

Mai mult, au început în ultima vreme să se implice și financiar, astfel încât pagina ”copiilor niciodată uitați” a început să funcționeze și altfel:

”Tot ce facem este sută la sută gratuit, dar au început să apară donații. Nu știam ce să facem cu ele și banii ședeau acolo într-un cont” povestește Ileana Cunniffe Băiescu. Așa a apărut ideea de ajuta. Întâi, Ileana a direcționat donațiile spre construcția unui parc pentru copii în localitatea în care s-a născut. De asemenea, sute de pachete iau calea anual spre familiile nevoiașe din România, din donațiile celor care au avut ”norocul” să plece de mici.

• ”Mă regăsesc în situația dificilă a acestor oameni și nu pot să întorc spatele… ba mai mult, devin mai puternică și vreau să mă implic mai mult”, spune Ileana.

Povestea celor șase fetițe pe cale să fie despărțite de mama lor. Recent, comunitatea a reușit să cumpere o casă pentru o mamă singură, cu șase fetițe în grijă, care locuiau într-un centru special de urgență din județul Giurgiu. Din cauză că nu aveau unde să stea, mama și fetele erau în situația de a fi separate.

”Ne dorim ca aceste fetițe frumoase să rămână împreună, să crească împreună și să aibă o copilărie uimitoare într-o casă sigură, cu mama lor. Avem nevoie de ajutorul tuturor pentru a cumpăra o casă mică pentru această familie, ei trebuie să rămână împreună, așa că hai să o facem!” a sunat anunțul postat pe grup.

 

• ”În urmă cu puțin timp, o tânără frumoasă adoptată din România în SUA, împreună cu mămica ei adoptivă, Cori Cole, a contactat pagina noastră de Facebook „The never forgotten children of Romania” pentru ajutor pentru a-și găsi mama biologică, Tudora Tudorache. Ceea ce a urmat a fost cea mai frumoasă, emoțională și copleșitoare reuniune de familie la care am asistat vreodată. Până în prezent, am reunit peste 600 de adopți cu familiile lor de naștere, dar niciodată nu am întâlnit o familie în nevoie și mai disperată de ajutor și sprijin!! Mama și fiicele, Ramona, 11 ani, Maria 9, Andreea 8, Vasilica 5 și Georgiana 4 sunt în prezent împreună la „Așezământul Social Sf. Arhangheli Mihail și Gavril ”din satul Slobozia, județul Giurgiu, dar fiica și sora mai mare de 15 ani, Roxana, se află deja într-un orfelinat, la 3 ore distanță. O nouă casă îi va reuni pe cele 6 surori mici !! Să facem cu toții posibil, să schimbăm viața acestei frumoase familii!!!” – The never forgotten children of Romania
  

Și oamenii s-au mobilizat și au reușit să strângă banii de care a fost nevoie, astfel încât fetițele sunt acum alături de mama lor.

Cum funcționează căutarea familiilor biologice. Totul începe cu un anunţ pe pagina de facebook, în care se regăsesc toate informaţiile pe care le are adultul de acum. O amintire înceţoşată, orașul sau satul nașterii, o fotografie veche pusă de mamă în micul pacheţel cu care a plecat copilul, un nume sau, în cazurile mai fericite, un document.

• ”M-am născut în municipiul DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 24 decembrie 1992. La scurt timp am fost transferată într-un orfelinat. Numele meu a fost POPESCU ILEANA. La vârsta de 3 ani, am fost adoptată de o familie foarte bună și iubitoare din Orșova, județul Mehedinți. Aș dori dacă a-ți putea să mă ajutați de a-mi găsi mama biologică! Tot ce știu despre dânsa este numele: POPESCU NICULINA. Există un zvon că ar fi fost minoră când m-am născut eu. Vreau așa de mult să o cunosc!! Nu am nimic rău să-i reproșez, din contră, vreau să-i mulțumesc că mi-a dat viață. Mai vreau să știe că m-am gândit întotdeauna la ea. Sper că și ea sa gândit la mine toți acești ani și că m-a purtat în rugăciunile ei. Poate aici, pe această pagină și eu voi avea norocul de a-mi găsi familia. Haideți cu toții alături de mine, vă rog DISTRIBUIȚI anunţul meu de aici. Vă îmbrățișez cu drag!” – așa sună un anunț postat în data de 8 ianuarie 2020.
  

Pe baza acestor detalii, cazul ajunge public pe Facebook, dar de multe ori și în presa locală din zona de unde a fost adoptat copilul. După 28 de ani, șansa ca cineva să își amintească este mică, dar există.

Spre exemplu, o tânără canadiancă și-a găsit familia biologică după un asemenea anunț. Era anul 1991. La doi ani și câteva luni, Violeta a fost adoptată de la o casă de copii din județul Alba, de către o familie de canadieni și a trăit foarte mulți ani cu o întrebare în suflet: cine sunt părinții care i-au dat viață și ce i-a determinat să o abandoneze? Violeta trăiește acum în Grand Prairie, Alberta, și și-a găsit greu curajul de a-și căuta părinții din România. Are, bineînțeles, un alt nume. Canadian.

Cu ajutorul paginii de Facebook și a presei locale, Violeta și-a găsit originile, după 27 de ani de întrebări, pe baza unei fotografii. Cel care a identificat o parte din familia fetei a fost chiar primarul localității Bucium. Veștile nu au fost însă bune. Mama Violetei murise, iar fratele ei, Ciprian, a fost crescut de la doi ani de o mătușă. Restul detaliilor, tulburătoare, nu au mai fost făcute publice din respect pentru aceasta.

Ileana spune că există, din păcate, și asemenea cazuri. Unele sunt chiar mai tragice, iar dezamăgirea profundă ia locul speranțelor duse în suflet ani întregi.

Bineînțelesc că sunt și multe cazuri fericite (majoritatea), ”frumoase”, cum le spune Ileana. ”În general, această dorință de a se revedea este de ambele părți. Să știți că sunt și familii din România care își caută copiii dați spre dopție. Avem peste 1.000 de asemenea cazuri, nu ne putem implica în ele, dar le explicăm toată procedura legală”, spune Ileana Cunniffe Băiescu.

• ”Salutări din ALASKA!! Am fost adoptată din România și de ceva timp eram în căutarea familiei mele biologice.
  Prin intermediul câtorva cunoștințe am aflat de această minunată pagină dedicată nouă, copiilor adoptați din România și fără nici o ezitare am scris și eu pentru ajutor cu găsirea rudelor mele. La scurt timp anunțul meu a fost făcut public și imediat a început să fie foarte mult distribuit. MULȚUMESC tuturor pentru rugăciunile și frumoasele gânduri, deasemenea pentru tot ajutorul și susținerea acordată. Mi-am găsit cu bine familia biologică din BĂLĂCIȚA, județul Mehedinți. Abia aștept să-i cunosc pe fiecare în parte!! Cu mult drag, Vărzaru Monica Sorina”

”Majoritatea copiilor care au dat anunțul țin ochii pe pagina noastră. Mulți nu vor să apară public, dar noi le explicăm că anunțul public este calea cea mai bună în asemenea cazuri. Nu trebuie să intre în contact cu mesajele postate. Profilele lor de facebook sunt secrete, doar noi le știm” spune Ileana Cunniffe Băiescu. Probleme pot apărea însă atunci când nu vorbesc limba română și pot exista încercări de a-i păcălii de familii care de fapt nu sunt ale lor.

Ileana trăiește acum în Irlanda, alături de majoritatea membrilor familiei lor. Este căsătorită și are la rândul ei copii. Dorința ei este să continue să îi ajute pe cei care vor să își regăsească familiile.

Dincolo de trista poveste a despărţirii de frații ei, Ileana Cunniffe Băiescu este un exemplu. A reuşit în final să îşi reunească familia formată din 10 copii, chiar dacă pentru aceasta a avut nevoie de 26 de ani.

Context. Sunt puține informații legate de adopțiile din anii 90. Oficiul Român de Adopții, a realizat în 2007 o documentare minimală pe baza unor solicitări către instanțe, aflând că între 1990 și 1997 au fost înregistrate 10.496 de adopții naționale și 16.041 internaționale.

Alte surse spun că numărul copiiilor români daţi spre adopţie în anii `90 ar fi mult, mult mai mare. România anilor `90 a fost o adevărată piaţă de copii şi multe dintre adopţii s-au făcut fără a fi înregistrate în documentele oficiale.

Cele mai multe adopții s-au petrecut, așadar, în primii ani de după Revoluție. Din 1990 și până în 1997 nu au existat direcții județene pentru protecția copiilor. Astfel, a fost posibil ca adopțiile internaționale din acești ani să fie rezultatul unor negocieri financiare fie cu familiile din care proveneau copiii, fie cu angajații orfelinatelor.

Se duceau la un avocat, acesta făcea actele iar noua familie își lua copilul acasă. În instanță se obținea rapid un nou certificat de naștere și cu asta copilul putea fi luat. Nu erau trecuți în vreo baza de date .

Statul Român nu a făcut concret nimic pentru a-i căuta sau pentru a afla ceva legat de ce s-a întâmplat cu ei. Pagina de facebook dedicată lor a apărut în lipsa unor baze de date oficiale și a unei instituții la care să poată apela pentru informații.

Surse foto: Facebook – The never forgotten children of Romania