G4Media.ro

Peste 1.000 de dosare de daună deschise în urma cutremurelor din ultima…

Sursa foto: Pixabay

Peste 1.000 de dosare de daună deschise în urma cutremurelor din ultima perioadă din România

Cutremurele din ultima perioadă care au afectat judeţele Gorj, Cluj, Hunedoara, dar şi Capitala demonstrează cât de vulnerabili continuăm să fim, iar în urma acestor evenimente, până la finalul lunii februarie, au fost deja deschise peste 1.000 de dosare de daună, în baza poliţelor de asigurare obligatorii şi facultative pentru locuinţe, a anunţat vineri Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres.

Conform organizaţiei, sâmbătă se împlinesc 46 de ani de la cutremurul din 1977, unul dintre cele mai puternice seisme înregistrate vreodată în România. Cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, acesta a avut efecte devastatoare la nivel naţional: peste 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa, circa 11.300 au fost răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit.

Un nou eveniment seismic, similar cu cel din 1977, ar putea provoca pagube economice de ordinul zecilor de miliarde de euro şi sute de mii de persoane ar putea rămâne fără locuinţe, arată datele Băncii Mondiale. Sunt cifre care indică rolul fundamental al unei asigurări în astfel de situaţii, pentru creşterea gradului de rezilienţă şi de protecţie financiară a populaţiei.

De altfel, România rămâne una dintre ţările europene cu un grad ridicat de risc seismic. Spre exemplu, între 2013 şi 2022, asigurătorii membri ai UNSAR au despăgubit 1.664 dosare de daună – doar ca urmare a cutremurelor. Sprijinul financiar a depăşit 4,3 milioane de lei. Dintre aceste dosare, 1.612 au fost despăgubite în baza poliţelor de asigurare pentru locuinţe, iar diferenţa în baza asigurărilor dedicate companiilor. În acelaşi timp, valoarea medie a unui dosar de daună a crescut semnificativ, triplându-se în 2022, comparativ cu 2015 (chiar dacă în 2015 au fost despăgubite 693 dosare de daună, iar anul trecut 98). Aşadar, încheierea unei poliţe de asigurare va face mereu diferenţa în cazul producerii unui eveniment neprevăzut.

„Este important să învăţăm din lecţiile trecutului pentru a fi mai bine pregătiţi în faţa viitorului, indiferent ce ne rezervă acesta. Asigurarea pentru locuinţe reprezintă o plasă importantă de siguranţă pentru noi toţi, iar industria de asigurări are capacitatea de a prelua aceste riscuri, continuând să fie aproape de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin financiar”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează