Peste 1.100 de camioane aşteaptă să intre în România din Ucraina, prin vama Siret / De luni, niciun camion nu a trecut prin vamă, din cauza protestului transportatorilor și fermierilor
Peste 1.100 de camioane aşteaptă să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Porubne – Siret, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii autorităţilor vamale ucrainene.
Potrivit surselor citate, pe teritoriul ucrainean coloana de maşini de mare tonaj care urmează să facă formalităţile de ieşire din Ucraina şi intrare în România se întinde pe câţiva zeci de kilometri.
Niciun camion nu a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, între Ucraina şi România, începând de luni după-amiază, ca urmare a protestului agricultorilor şi transportatorilor români, potrivit datelor transmise, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava (STPF), Alina Petraru.
Traficul pentru automarfare este întrerupt complet pe sensul de intrare în România, arată sursa citată.
„Începând din data de 15 ianuarie 2024, ora 16.15, traficul prin PTF Siret pentru automarfare, pe sensul de intrare în ţară, este întrerupt, din cauza protestelor fermierilor şi transportatorilor”, a afirmat reprezentantul STPF.
În schimb, în această perioadă, tranzitul prin PTF Siret al autoturismelor, microbuzelor şi autocarelor s-a desfăşurat atât pe intrarea, cât şi pe ieşirea din România.
Autorităţile din Suceava au decis să permită camioanelor care sunt blocate în Punctul de Trecere a Frontierei Siret să se deplaseze spre frontieră, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, Roxana Iuliana Botezatu, camioanele se vor deplasa în coloane de câte zece de la Siret până în Punctul de Trecere a Frontierei.
„Începând cu ora 09,30, în vederea fluidizării traficului, s-a dispus începerea activităţii de procesare a TIR-urilor din oraşul Siret către Ucraina. În acest sens, în coloană de câte zece, TIR-urile se deplasează către Punctul de Trecere a Frontierei Siret”, a precizat oficialul IJJ.
Jandarmeria informează că, miercuri dimineaţă, la protestul agricultorilor mai participau 52 de tractoare, şase camioane, 15 autoturisme şi aproximativ 100 de persoane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii