G4Media.ro

Peste 100 de mineri de la exploatarea de cărbune Livezeni, din Valea…

Peste 100 de mineri de la exploatarea de cărbune Livezeni, din Valea Jiului, au refuzat să iasă din subteran

Peste 100 de mineri din schimburile 1 şi 2 de la exploatarea de cărbune Livezeni, din Valea Jiului, au refuzat să iasă din subteran, miercuri după-amiază, la finalul programului de lucru, ei fiind nemulţumiţi de faptul că salariile vor fi plătite cu întârziere, relatează Agerpres.

Potrivit administratorului special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, minerii nu vor să accepte ca salariile să fie achitate până pe 26 februarie, aşa cum s-a convenit miercuri dimineaţă la finalul unui alt protest spontan.

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă acestea au fost întârziate din cauză că societatea a rămas fără jumătate din fondurile necesare pentru plata acestora.

De la 1 ianuarie, veniturile CEH s-au redus cu 7 milioane de lei, deoarece complexul nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.

„Am pierdut serviciile de sistem de la data de 31 decembrie. Ele asigurau o bună parte din fondurile pe care le primeam, circa 5 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care fondul de salarii este de 12 milioane de lei. Ajutorul pentru închiderea Minei Lonea era 2 milioane lei. Am pierdut, dintr-odată, 7 milioane de lei, din 12 milioane de lei”, a declarat Roşu.

CEH este format din minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Paroşeni şi Mintia, numărând circa 4.000 de angajaţi.

Sursa foto: sfin.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Aceeasi ciorba reincalzita la fiecare 2-3 ani. Minerii vor sa fie platiti sa scoata carbune, chiar daca nimeni nu mai vrea sa-l cumpere.

    • O intrebare adresata nostalgicilor comunisti, care inca mai cred ca statul trebuie sa le asigure locuri de munca, altfel pun mana pe tarnacop si vin la Bucuresti sa omoare niste „golani”.

      In realitate, suntem in 2021 si oricine este liber sa inceapa o afacere pe cont propriu daca doreste. Mai mult de atat, suntem in 2021, in plina pandemie care ne tine blocati in casa, dar multi dintre noi pot lucra de acasa.

  2. Unii dintre ei au comis crime la mineriada tov. Iliescu…Guvernul ar trebui sa-i concedieze si sa angajeze femei , e legal sa le platesti mai putin .

  3. Directorul CEH e pensionar ,nu are nici un interes sa rezolve problemele, fiindca pensia lui a incasat-o.

  4. Nu mananci servici de internet amice.
    Daca nu ai energie sa te incalzesti o sa iesi afara de bunavoie, daca nu ai mancarea produsa de taranii din Turcia o sa te muti la tara de bunavoie.
    Esti mare destept ce afacere deschizi tu in zona montan/miniera unde de sute de ani nu a mers nimic altceva?
    Eventual livrari de haine de lux la domiciliu poti deschide in zona aia, gen Udrea cu donatiile ei cu toc.

  5. PSD si aliatii lor fac tot ce le sta in putinta [ in mod disimulat si pervers ] ca sa se produca cat mai multe nereguli si nemultumiri in activitatea minerilor si nu numai pentru a declansa proteste cat mai mari impotriva autoritatilot guvernamentale .PSD-isti si aliatii lor se ascund in spatele acestor proteste deoarece doresc decredibilizarea si inlaturarea acestui guvern si astfel se pot produce importante importante intarzieri in judecarea si condamnarea marilor infractori dovediti cu probe indubitabile……!!!!

    • Mai bine scriai ca Dragnea e de vina ca aia nu au primit salariul inca.
      Ai senzatia ca aia de la parlament cu spor de praf nu ieseau la greva daca le intarzia salariul?
      O sa spuneti ca e pe pierdere compania si de aia.Pai ce guvernul nu e pe minus?
      Le intarzie salariul sau li sa redus?