G4Media.ro

FOTO Peste 100 de percheziții în aproape toată țara, la suspecți de…

sursa foto: Poliția Română

FOTO Peste 100 de percheziții în aproape toată țara, la suspecți de contrabandă cu arme/ Puștile și pistoalele, aduse din Ungaria în România prin curier, fără să fie declarate

Polițiștii efectuează 103 percheziții, joi dimineață, în București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor și al mnițiilor și contrabandă calificată.

„În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată. Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid”, transmite IGPR.

sursa foto: Poliția Română

„În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu”, se mai arată în comunicatul citat.

După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.

În activități sunt angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

sursa foto: Poliția Română

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Pe bune? Pistoalele cu fiola de CO2 sunt problema? Astea se pot cumpara lejer si legal in Romania. Inca un exemplu de „fa-te ca lucrezi”.

    • sunt o problema, da, conform legislatiei romanesti. alea cumparate lejer trebuie si alea confiscate. asta nu inseamna ca trebuie lasate lucrurile vraiste. cine vrea arme, sa se mute in sua. acolo au toti.

    • Cu trecerea timpului, mi-e clar că românii şi-au pierdut capacitatea de a gândi. Pistoalele cu CO2 sunt legale, airsoft-ul e sport legal în România din 2010.

      Ce e în neregulă cu minţile voastre?

  2. akm-urile furate in 2009 de la um01895 nu le gasiti?

  3. Mafie generalizata.

  4. Vine legea martiala si trebe facuta curatenie, n-asa dl Ciuca, cel cu 6500 euro net per luna, bani incasati de la statul roman (cumul pensie, salariu)!

  5. frica asta isterica de arme de la comunisti se trage. un regim nelegitim si tiranic se teme de popor si nu are incredere sa-l stie inarmat. in tari precum elvetia si israelul e perfect normal si chiar incurajat interesul si posesia de arme. si la noi inainte de ocupatia sovietica multa lumea avea arme in gospodarie, fie de vanatoare fie ramase din razboi. dar chiar dupa 30 de ani de libertate unele mentalitati totalitare raman.

  6. Cum se vede,Gorj,Harghita, Neamt,Salaj,Vaslui n-au nevoie de colete din Ungaria

  7. Ilegal cu arme ? fiuuu !!!! Legal era sa fie DECLARATE daca nu era NIIMIC DE ASCUNS si acum nu mai erau perchezitii. Ce sa vezi ..mare mirare ca nu vin din Kosovo, vin din Republica bolsevica Ungaristan .