G4Media.ro

Peste 100 de şoferi amendaţi în iunie pentru că au parcat pe…

Sursa foto: G4Media.ro

Peste 100 de şoferi amendaţi în iunie pentru că au parcat pe spaţiile verzi din marile parcuri bucureştene

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a aplicat, de la începutul anului, amenzi de peste 328.000 lei celor care şi-au parcat maşinile pe spaţiile verzi din marile parcuri ale Capitalei, doar în luna iunie peste 100 de şoferi fiind sancţionaţi din acest motiv, relatează Agerpres.

Poliţiştii locali desfăşoară acţiuni în marile parcuri aflate în administrarea municipalităţii – Unirii, Izvor, Regele Mihai I, Tineretului, Floreasca, Carol – pentru descurajarea persoanelor care încalcă normele de protecţie a mediului, dar şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică.

„Doar în luna iunie, poliţiştii locali ai DGPLCMB au depistat şi sancţionat contravenţional peste o sută de conducători auto indisciplinaţi care au ‘confundat’ spaţiile verzi din marile parcuri bucureştene cu parcările publice. În loc să-şi lase autoturismele în locurile special amenajate, şoferii cu pricina au ales să intre, ilegal, cu maşinile pe aleile grădinilor publice şi să le parcheze direct pe iarbă. Cu încălcarea legii şi a bunului simţ”, a scris, miercuri, Poliţia Locală, pe Facebook.

Valoarea amenzilor aplicate luna trecută pentru încălcarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor a fost de 71.900 de lei.

În total, în prima jumătate a anului, pentru ocuparea ilegală a spaţiilor verzi din parcuri, poliţişti locali din Bucureşti au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 328.800 de lei.

Potrivit Poliţiei Locale, cei mai mulţi şoferi indisciplinaţi, 289, au fost depistaţi în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău).

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 100 pe luna? Adica 3 pe zi??? Tiii, ce-au mai muncit…. sa-si rupa spinarea, nu alta.

    • 5/zi, ca nu cred ca s-a spetit cineva in weekend.
      Dar da, 100 masini pe spatiul verde gasesti intr-o plimbare de 30 minute…

  2. Aparent ar fi o veste care ar sugera că poliţia locală îşi face treaba (cu reţinerea de rigoare). Dar în acelaşi timp aceeaşi poliţie locală nu face nimic împotriva faunei locale de vânzători/păzitori de locuri de parcare … cică îi amendează (unii au sute de amenzi) dar nu le achită din diverse motive. Aşa că mie mi se pare un comportament discriminatoriu al poliţiei locale faţă de cetăţenii care parchează ilegal (şi care au bubele lor) … Soluţia nu este ca aceştia să nu mai fie amendaţi … soluţia ar fi să fie strânse baragladinele de la păzitul locurilor de parcare … ca şi taximetriştii pirat … şi în general poliţia locală să nu mai căpuşeze pe cei corecţi (cât-de-cât)

  3. Politia locala, o banda de escroci cu drepturi de suveran 😀