G4Media.ro

Peste 100 de străini morți în urma atacului terorist Hamas în Israel/…

Sursa foto: AHMAD GHARABLI / AFP

Peste 100 de străini morți în urma atacului terorist Hamas în Israel/ SUA, Thailanda și Franța au pierdut cei mai mulți oameni

AFP a adunat informații despre numărul străinilor uciși sau dispăruți în urma atacurilor Hamas de sâmbătă, transmite The Guardian. Peste 100 de străini au fost confirmați morți. Mulți dintre ei dețineau și cetățenie israeliană.

SUA
Cel puțin 27 de cetățeni americani au fost uciși, au anunțat autoritățile americane. Se crede că un număr nespecificat de cetățeni ai săi au fost răpiți.

Thailanda
Douăzeci și patru de thailandezi au fost uciși, potrivit premierului Srettha Thavisin. Ministerul de Externe a declarat că alți 16 au fost răniți, iar 16 se crede că au fost răpiți. În Israel se află aproximativ 30.000 de thailandezi, majoritatea lucrând în sectorul agricol.

Franța
Cincisprezece cetățeni francezi au murit, a declarat vineri ministrul de externe, Catherine Colonna. Parisul raportase anterior 17 persoane dispărute, inclusiv patru copii, potrivit președintelui Emmanuel Macron.

Nepal
Zece cetățeni nepalezi au fost uciși în Kibbutz Alumim, potrivit ambasadei Nepalului la Tel Aviv. Kibbutzul găzduia 17 studenți în momentul atacului.

Argentina
Ministerul de Externe al Argentinei a confirmat că șapte cetățeni au fost uciși și alți 15 sunt dați dispăruți.

În Marea Britanie, familiile a confirmat moartea a doi britanici, iar ambasada israeliană din Londra a confirmat miercuri moartea altor doi. BBC a afirmat că 17 britanici, inclusiv copii, sunt morți sau dispăruți, cifră care nu a fost confirmată de guvern.

Mulți alții au fost raportați morți sau dispăruți de guvernele din Ucraina, Rusia, Chile, Austria, Belarus, Canada, China, Filipine, Brazilia, Peru, România, Australia, Azerbaidjan, Cambodgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Elveția, Turcia, Germania, Mexic, Italia, Columbia, Paraguay, Sri Lanka și Tanzania.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ONU nu zice nimic despre asta?