G4Media.ro

Peste 11 hectare din domeniul public al Timișoarei sunt folosite ilegal. Dominic…

Sursa foto: upt.ro

Peste 11 hectare din domeniul public al Timișoarei sunt folosite ilegal. Dominic Fritz: „Am intrat într-un cuib de viespi, mă aștept la și mai multe atacuri”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că în perioada următoare vor începe ample controale care vizează folosirea domeniului public, după ce s-a descoperit că cel puțin 11 hectare de teren din domeniul public al Timișoarei sunt folosite fără drept și fără achitarea vreunei taxe, relatează Agenția de presă Rador

Sunt vizate în special malurile Begăi și zona din jurul stadionului, spune edilul.

„Sunt 11 hectare de pe domeniul public, pe malul Begăi și în zona stadionului, care momentan este ocupate fără niciun titlu ilegal. Acolo sunt chiar construcții fără autorizație și situația asta persistă de 10, 15 sau 20 ani, toată lumea a închis ochii de frica acestor oameni care fac bani folosind domeniul public. Am intrat acum într-un cuib de viespi, mă aștept la și mai multe atacuri, pentru că deranjează, dar sunt milioane de lei pe care le pierdem pentru bugetul local, pe care am putea să le investim în sport, în curățenie, în spații verzi”, spune Dominic Fritz.

În perioada următoare, vor fi realizate controale cu echipe de funcționari de la juridic, patrimoniu, comerț, urbanism-disciplină în construcții, poliția locală și poliția economică, mai precizează Dominic Fritz.

Sursa foto: upt.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Baza sportiva Helios, cumva? Nu m-as mira

  2. Bah da caine e si Fritz asta … trebuie facut ceva cu el!!!

  3. SPOR LA TREABĂ DOMNULE PRIMAR DOMINIK FRIZT 💪💪💪👍👍👍