
Peste 120 de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia de la începutul anului, din cauza consumului de alcool contrafăcut
Peste 120 de persoane au murit în Turcia de la începutul anului după ce au consumat alcool contrafăcut, potrivit unui bilanţ difuzat de agenţia de presă turcă Anadolu, relatează luni AFP, potrivit Agerpres.
Un număr de 54 de persoane au murit în capitala Ankara, unde aproximativ 40 de pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă, a indicat Anadolu, care a anunţat la 7 februarie 70 de decese la Istanbul de la jumătatea lunii ianuarie.
Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Turcia nu a răspuns imediat.
Cel puţin 33 dintre victimele înregistrate la Istanbul sunt cetăţeni uzbeci, potrivit consulatului uzbec.
Turcia a fost deja afectată de valuri de intoxicare: 84 de persoane au murit în 22 din cele 81 de provincii ale ţării în decembrie 2021 după ce au consumat alcool contrafăcut, potrivit Anadolu.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, acuzat de opozanţii săi că vrea să islamizeze societatea, a luat de mai multe ori poziţie împotriva consumului de alcool sau tutun.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.