G4Media.ro

Peste 1,5 milioane de apeluri la 112 din greşeală, în 2024 /…

sursa foto: Unsplash

Peste 1,5 milioane de apeluri la 112 din greşeală, în 2024 / Cei care au sunat fie au tăcut, fie au jignit operatorii / Un ieșean a efectuat peste 15 mii de apeluri în 8 luni

Peste un milion şi jumătate din apelurile de la 112 recepţionate de la începutul anului şi până în prezent au fost realizate de persoane care fie au sunat din greşeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au adus ofense operatorilor. Astfel de apeluri reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepţionate în această perioadă. 163 de mii de apeluri la 112 au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut glume sau au adresat injurii operatorilor. Trei sferturi dintre apelanţii abuzivi au fost adulţi. Trei sferturi dintre apelanţii abuzivi au fost adulţi. O persoană din Iaşi a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15 mii de ori în ultimele 8 luni, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 62 de apeluri, transmite News.ro.

”Peste un milion şi jumătate din apelurile de la 112 recepţionate de la începutul anului şi până în prezent au fost realizate de persoane care fie au sunat din greşeală, fie nu au spus nimic la telefon, fie au adus ofense operatorilor. Astfel de apeluri reprezintă mai mult de jumătate din cele aproximativ 2,7 milioane de apeluri non-urgente recepţionate în această perioadă. În anul 2024, 163 de mii de apeluri la 112 au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut glume sau au adresat injurii operatorilor. Trei sferturi dintre apelanţii abuzivi au fost adulţi. În total, în primele 8 luni ale acestui an, operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă au preluat şi gestionat peste 6,7 milioane de apeluri”, transmite STS.

O pondere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112 provine din manipularea necorespunzătoare a telefonului, din încercarea de a suna la un număr asemănător sau din neconfigurarea corectă a tastelor rapide. Totodată, sunt şi multe situaţii de apelare neintenţionată, involuntară, din buzunar („pocket dial”). În cele mai multe astfel de cazuri, persoana nu îşi dă seama că a sunat la 112. Aceste apeluri sunt efectuate de pe telefoane, ceasuri smart sau diferite gadgeturi. Operatorii STS recomandă utilizarea atentă a acestor dispozitive şi, în cazul în care o persoană este reapelată de Serviciul de urgenţă 112, să răspundă şi să informeze că apelul a fost făcut din greşeală.

Pe de altă parte, au fost şi apelanţi abuzivi care au sunat la 112 pentru a face glume şi a adresa înjurături, aceştia irosind peste 50 de mii de minute (880 de ore) din timpul ce se putea aloca celor care au avut cu adevărat nevoie de ajutorul Serviciului de urgenţă, în situaţii critice.

Spre exemplu, o persoană din Iaşi a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 15 mii de ori în ultimele 8 luni, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 62 de apeluri. Apelantul a utilizat o cartelă prepaid şi, de cele mai multe ori, a avut un comportament neadecvat faţă de operatori.

Sancţiuni pentru apelare abuzivă la 112

Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, în vederea identificării şi sancţionării acestora.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

”Este esenţială apelarea cu responsabilitate a numărului 112 doar în situaţii de urgenţă. Apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără a avea o urgenţă ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz şi se sancţionează, dar cel mai important, poate costa viaţa unei persoane care are nevoie urgent de ajutor”, subliniază STS.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mulți descreierați pe lumea asta !