G4Media.ro

Peste 10.000 de persoane, la parada militară de la Alba Iulia de…

sursa foto:Alba24

Peste 10.000 de persoane, la parada militară de la Alba Iulia de Ziua Naţională

Peste 10.000 de persoane au asistat duminică, de Ziua Naţională, la parada militară de la Alba Iulia, care a durat o oră şi la care au participat peste 1.000 de militari, jandarmi, poliţişti, pompieri militari, studenţi şi elevi militari, precum şi militari din Belgia, Franţa şi Polonia, transmite Agerpres.

Anul trecut, autorităţile au estimat că la paradă, principalul punct de atracţie al manifestărilor organizate în „Oraşul Marii Uniri” de Ziua Naţională, au fost aproximativ 25.000 de oameni.

Cerul a fost survolat de elicoptere IAR 330 SOCAT, IAR 330 PUMA NATO şi avioane F-16 Fighting Falcon ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Printre cei care au defilat s-au aflat militari şi tehnică de luptă din Belgia, Franţa şi Polonia, din cadrul structurilor aliate aparţinând Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.

De asemenea, au participat 18 detaşamente de defilare pe jos şi 17 detaşamente de defilare cu mijloace terestre, de la complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi LAROM până la transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, dar şi autospeciale de intervenţie ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ale organizaţiei Crucea Roşie Română.

Cea mai amplă paradă militară organizată în Alba Iulia a avut loc în 2018, la „Centenarul Unirii”. Atunci au defilat peste 1.600 de militari şi 150 de mijloace tehnice.

Ziua Naţională a României este sărbătorită la Alba Iulia duminică, zi în care au loc şi alegerile parlamentare, cu aceleaşi manifestări ca şi în anii precedenţi, cu excepţia mesei populare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. A venit si ficusu ? sau a stat la el pe gazon ?