G4Media.ro

Peste 20 de poliţişti italieni, cercetați pentru torturarea unor persoane pe care…

Sursa foto: Facebook/Polizia di Stato

Peste 20 de poliţişti italieni, cercetați pentru torturarea unor persoane pe care le-au reţinut/ Printre victimele lor se află şi un român care trăiește pe străzile din Verona

Cinci poliţişti din oraşul italian Verona au fost arestaţi la domiciliu şi alţi 17 sunt investigaţi pentru torturarea unor persoane pe care le-au reţinut, în special imigranţi, relatează presa italiană, potrivit agenţiilor AFP şi ANSA, citate de Agerpres.

Conform cotidianului La Stampa, un inspector şi patru agenţi sunt acuzaţi că au lovit şi insultat persoane reţinute în timpul unor diverse intervenţii în perioada iulie 2022 – martie 2023, iar ceilalţi 17 polițiști sunt investigaţi pentru că nu ar fi încercat să împiedice acţiunile celor dintâi.

Acelaşi cotidian citează una dintre victime, un român, care povesteşte cum respectivii poliţişti l-au constrâns să urineze într-un colţ al celulei sale din secţia de poliţie, refuzând să-l conducă la toaletă. Apoi s-au năpustit cu lovituri asupra lui şi l-au târât în acelaşi colţ al celulei pentru a curăţa urina cu corpul său.

Corriere della Sera scrie despre românul umilit de polițiști că îl cheamă Nicolae Daju, are 56 de ani și trăiește pe străzile din Verona din 2020.

„Dorm pe unde pot, uneori în gară, alteori în alte nopți trebuie doar să găsesc un adăpost. Pentru a mânca, există Runda de Caritate. Între timp, îmi caut de lucru ca muncitor, dar nu este ușor la vârsta mea”, a povestit el jurnaliștilor italieni.

Întâlnirea dintre Daju și polițiști a avut loc pe 14 octombrie 2022.

„Eram la bar cu un prieten de-al meu și deodată vedem doi ofițeri venind spre noi: unul mare și înalt, celălalt mic. Mi-au cerut documentele și mi-au ordonat imediat să mă urc în mașină cu ei. Am parcurs cincizeci de metri, au oprit mașina și m-au bătut. Pur și simplu, fără niciun motiv…”.

Bărbatul a explicat că, odată ajuns la secția de poliție, a fost agresat din nou: „Mi-au dat pumni, apoi o bâtă pe spate. Unul dintre ei avea un spray în mână: mi-a dat cu el pe față și am leșinat. Cred că era un narcotic sau ceva de genul acesta”.

„Trebuia să mă duc la baie și până la urmă mi-au spus să o fac acolo, într-un colț. Asta am făcut, dar după aceea unul dintre gardieni m-a aruncat pe podea și mi-a apăsat fața pe podeaua udă, ca să mă facă să o curăț…”, a povestit Nicolae Daju.

Acoperit de vânătăi și urină, Nicolae Daju a rămas pe podea, umilit. Împotriva lui, în acea seară, ofițerii au formulat acuzații pentru beție publică și o încălcare administrativă, deoarece refuzase să semneze procesul-verbal întocmit de ei.

„Mă băteau, mă stropeau cu spray cu piper, mă insultau. Și încă nu știu de ce o făceau, nu înțeleg…”, spune românul.

„Dacă aceste lucruri se confirmă, ar fi de o gravitate enormă”, a reacţionat miercuri ministrul italian de interne Matteo Piantedosi, adăugând că un asemenea comportament „aduce atingere demnităţii victimelor, dar şi onoarei şi reputaţiei” miilor de poliţişti oneşti.

Cu numai o săptămână în urmă, o braziliancă transgender a formulat o plângere la Milano împotriva unor poliţişti italieni care au bătut-o, violenţe înregistrate în imagini devenite virale. În imaginile pot fi văzuți trei poliţişti încercuind această femeie în vârstă de 41 de ani, lovind-o în cap şi în coaste cu bastoanele de cauciuc şi pulverizându-i gaz peste faţă în timp ce ea stătea jos pe stradă cu mâinile ridicate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. la noi, ticalosi de genul asta de militieni si jandarmi sint acoperiti de sistem.