Peste 200.000 de persoane din Gaza au fost strămutate în ultima săptămână, pe fondul ordinelor israeliene de evacuare, transmite ONU
Peste 200.000 de persoane – nouă la sută din populaţia din Gaza – au fost strămutate în ultima săptămână în urma ordinelor israeliene de evacuare, a declarat luni Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (UNOCHA), citat de CNN, transmite News.ro.
”Zeci de mii de persoane continuă să se confrunte cu noi valuri de deplasări interne în Gaza din cauza acestor ordine de evacuare şi a ostilităţilor continue”, a subliniat UNOCHA într-o declaraţie.
”Partenerii umanitari care monitorizează mişcările de populaţie din Gaza estimează că noile directive emise de autorităţile israeliene sâmbătă şi duminică au afectat părţi din Rafah, Khan Younis şi Deir al Balah, unde se adăpostiseră împreună 56 000 de persoane”, a adăugat acesta. Doar aproximativ 14% din zonele din Gaza „nu fac obiectul unor ordine de evacuare”, a declarat duminică comisarul general al Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Philippe Lazzarini, într-o postare pe X.
Cea mai recentă rundă de strămutări „vine într-un moment în care condiţiile de apă, canalizare şi igienă sunt erodate şi mai mult în Gaza, iar bolile infecţioase sunt în creştere”, a declarat UNOCHA.
„La începutul acestei luni, virusul poliomielitei a fost detectat în probe de apă reziduală din Gaza. Deşi nu au fost înregistrate cazuri, este esenţial ca condiţiile de pe teren să permită organizaţiilor de ajutor să răspundă rapid şi la scară largă, inclusiv prin asigurarea faptului că copiii pot primi vaccinuri. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat săptămâna trecută că trimite 1 milion de vaccinuri împotriva poliomielitei în Gaza”, a adăugat UNOCHA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank