G4Media.ro

Peste 200 de persoane au fost arestate, între care și jurnaliști, la…

Sursa foto: Unsplash / Norbu GYACHUNG

Peste 200 de persoane au fost arestate, între care și jurnaliști, la Marșul mândriei LGBTQ+ din Istanbul

Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la Istanbul (Istanbul LGBT pride parade), arestând fără menajamente peste 200 de persoane, militanţi şi jurnalişti deopotrivă, între care şi un fotoreporter al AFP.

Înainte chiar de începerea marşului, poliţia antitero a efectuat o primă descindere în forţă în mai multe baruri şi pe străzile cartierului Cihangir, în jurul emblematicei pieţe Taksim, arestând „la întâmplare” persoane care se aflau acolo, a constatat AFP.

Potrivit numărătorii organizatorilor marşului, circa 200 de persoane au fost reţinute în total în mai multe valuri şi începuseră a fi eliberate progresiv în cursul serii.

Organizaţia neguvernamentală Kaos GL, care militează pentru promovarea şi protecţia persoanelor LGBTQ+, numărase anterior „peste 150” de arestări în cursul după-amiezii.

Amnesty International a cerut „eliberarea lor necondiţionată şi imediată” pe Twitter.

Ca în fiecare an, Marşul mândriei fusese interzis oficial de guvernatorul oraşului, dar sute de manifestanţi agitând drapele curcubeu se adunaseră pe străzile adiacente pieţei Taksim, închisă în întregime publicului.

Manifestanţii au defilat puţin peste o oră pe străzile cartierului Cihangir, susţinuţi de localnici care îi urmăreau de la ferestrele caselor lor.

Potrivit mai multor martori, poliţia a încercat să împiedice presa să filmeze arestările.

Bulent Kilic, un fotograf experimentat şi colaborator al AFP, un obişnuit al zonelor de conflict, a fost încătuşat cu mâinile la spate, tricoul i-a fost smuls şi a fost îmbarcat împreună cu alţi arestaţi într-un furgon al poliţiei. El mai fusese arestat anul trecut în circumstanţe similare.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor presei Reporteri fără Frontiere şi-a exprimat regretul pe Twitter că autorităţile turce „par să-şi fi făcut un obicei din a-l aresta pe fotoreporterul AFP Bulent Kilic”.

„În pofida a trei condamnări pronunţate de Curtea Constituţională în ultimii trei ani, forţele de ordine continuă violenţele şi detenţiile arbitrare împotriva jurnaliştilor. Din nefericire, administraţia şi-a făcut obiceiul din a nu ţine cont de deciziile Curţii şi nici de lege”, a adăugat reprezentantul organizaţiei Erol Onderonglu.

După un marş spectaculos în 2014 la care participaseră 100.000 de persoane la Istanbul, autorităţile turce au interzis Marşul mândriei de la an la an, oficial din motive de securitate.

Comisarul european pentru drepturile omului Dunja Mijatovic ceruse vineri „autorităţilor din Istanbul să ridice interdicţia în vigoare asupra Marşului mândriei şi să garanteze securitatea manifestanţilor paşnici”.

„Drepturile umane ale persoanelor LGBT în Turcia trebuie să fie protejate”, a adăugat ea, cerând „să se pună capăt stigmatizării lor”.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Unsplash/ Norbu GYACHUNG

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Marșul mândriei :-))). Ok!

    • Mândria de a face ce vrea muschiu’ fiecaruia fara sa fie nevoiți sa fie omorâți sau batjocoriți ca niste domni o iau razna ca poti sa fii bărbat si sa te simti femeie. Cu alte cuvinte, va e frica, scarba si rusine in acelasi timp ca un bărbat alege si ii place sa o ia, nu sa o dea, deci isi aroga poziția femeii, pe care voi o disprețuiți profund. De asta nu aveți nimic cu lesbienele, ci doar cu domnii.

    • @cineva
      Cum se face că tramvaiele sunt mai mult masculi?

  2. Urmașii lui Mahomed al II-lea, mare amator de bărbați, se bășică la un amărât de marș. Plus că în seraiurile alea bietele soții erau nevoite să schimbe echipa. Țară de teroriști! … Türkiye, care va să zică …

  3. Progresismul american :). Îmi vine sa vomit la cum vad ca a ajuns societatea. Normalitatea nu își mai are locul, nu mai are voie sa vorbească, trebuie sa susțină tot ce se impune de afara! Interesanta egalitatea asta!

    • Ionele mai pune mana pe cartea de istorie si ai sa vezi ca existat dintodeauna. Homosexualitatea a existat si va exista, place sau nu place. Nu tine de americani. Nu ai decat sa pleci in Rusia daca nu esti de accord si sa te iei de mana cu Kiril sau cu Hitler. Pana nu vom invata sa fim toleranti nu vom avea pace in lumea asta. Ar trebui sa mai cintesti sa mai calatoresti si sa cunosti oameni ca sa intelegi, altfel ramai retrograd si intolerant.
      Sunt cupluri de gay care se ocupa mai bine de copii (sunt iubiti si ingrijiti) decat hetero si copii sunt normali. Nu homoxexualii sunt problema omenirii ci oamenii intoleranti care se cred mai destepti si mai frumosi decat ceilalti(vezi: rusi ortodocsi, talebani, nazisti, fascisti, legionari, comunisti ecc) si care cred ca pot decide cine sa traiasca si cine nu.

    • Tirania majoritatii e buna cand faci parte din majoritate, nu? E mai nasol cand te trezesti minoritar si iti baga pumnul in gura.
      Banuiesc ca esti tare mandru de cum isi promoveaza Erdogan „valorile” conservatoare. Dar probabil nu mai esti la fel de mandru cand Erdogan reconverteste Hagia Sofia in moschee full-time. Cat vor mai rezista oare picturile si mozaicurile crestine in fata tavalugului musulman? Probabil ca de data asta nu se vor mai limita la ale acoperi, le vor inlocui cu decoratiuni tipice arabe. Nasol sa faci parte dintr-o minoritate, atunci cand majoritatea nu are un minim de respect si toleranta pentru tine, nu?

    • @ionel unii „nu” au libertatea de a fi anti , altii „nu” au libertatea de a fi pro, dar toti au libertatea de a comenta .. deci progresism sau nu, american sau nu , sa ne bucuram de libertati cat le mai avem .. pana nu vine militia/armata subordonata unora cu prea putini neurori sa dicteze care e normalitatea si ca toti trebuie sa o urmam

  4. Iar a comis-o in direct , erdoganul..

  5. 🌈💩💩💩💩💩

  6. Mindri de ce?parada rusini poate

    • Mandri de cea ce sunt si cea ce simt, mandri ca nu stau ascunsi precum ar vrea cei ca tine sa o faca. De parca te afecteaza cu ceva de ce fac alti cu viata lor.

  7. Lipsesc din peisaj brigadierii lui Iiiii-Sus-Jos-Sus-Jos viiiiiiineeee și tot viiiiineeeee 😱

  8. @@cotea fara nume, faci rime, dar fara inteles si fara sens

  9. Care, ăla anti-avort? Da, clar al unor nesimțiți care vor controlul total al corpului femeii.