G4Media.ro

Peste 200 de tone de deşeuri colectate anul trecut de pe marginea…

Sursa foto: Gazeta de Sud

Peste 200 de tone de deşeuri colectate anul trecut de pe marginea drumurilor judeţene din Bihor / Cele mai mari cantităţi de deşeuri, de peste 28 de tone/lună, au fost ridicate în februarie, martie şi septembrie

Peste 200 de tone de deşeuri au fost strânse, în anul 2022, de pe marginea drumurilor judeţene şi din refugiile mijloacelor de transport în comun din Bihor, a informat marţi, într-un comunicat, Consiliul Judeţean (CJ), citat de Agerpres.

„În urma sortării celor 201,6 tone de deşeuri strânse din aceste zone, a rezultat o cantitate de 188,3 tone de deşeuri reciclabile şi 13,3 tone de deşeuri reziduale. Printre deşeurile reciclabile se numără ambalajele de sticlă, ambalajele de PET, plastice, ambalajele de aluminiu, hârtie şi carton” se arată în comunicatul CJ Bihor.

Cele mai mari cantităţi de deşeuri, de peste 28 de tone/lună, au fost ridicate în februarie, martie şi septembrie.

Aceste activităţi de salubrizare se desfăşoară pe baza unui protocol de colaborare între Consiliul Judeţean Bihor şi firma BENE Internaţional, aprobat prin Hotărârea 224 din 16 septembrie 2021. În 2021, din octombrie până la finalul anului, cantitatea totală de deşeuri colectată de pe marginea drumurilor judeţene şi din refugiile mijloacelor de transport în comun a fost de 62,5 tone.

Firma colectează, transportă, sortează şi valorifică/ neutralizează deşeurile cu titlu gratuit. În cazul deşeurilor reziduale, contravaloarea depozitării este achitată de către Consiliul Judeţean Bihor.

Protocolul vizează şi zonele de picnic şi cele turistice aflate pe domeniul public sau privat al judeţului Bihor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Privind dinspre sud ,spre vestul României, impresia e că acolo oamenii sunt mai responsabili și civilizați. Și doar în sud sunt gunoaiele aruncate aiurea.Dar se pare că lucrurile sunt mai nuanțate

    • Bihor este la granita cu Ungaria , prin punctele vamale trec toate categoriile de oameni din toata tara . Cum marea majoritate stim cat de inapoiata este nu te mira ca toate gunoaiele stranse in masini prin vest sant varsate dupa intrarea in patria muma . Cu toate ca muma este mai curand India la multi .

  2. Camere si confiscate masinile sau amenzi de 10k ron!