G4Media.ro

Peste 2000 de jandarmi, polițiști și jandarmi, mobilizați să asigure ordinea la…

Peste 2000 de jandarmi, polițiști și jandarmi, mobilizați să asigure ordinea la meciul Franța-Elveția, de luni seara

Peste două mii de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor acţiona, luni, pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a Arenei Naţionale din Capitală, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, cu prilejul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele Franţei şi Elveţiei, din cadrul Turneului Final EURO 2020, relatează Agerpres.

Luni, începând cu ora 22,00, pe stadionul Arena Naţională din Capitală, va avea loc partida de fotbal dintre echipele reprezentative ale Franţei şi Elveţiei.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria, alături de Poliţia Capitalei, ISU Bucureşti-Ilfov şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.

Peste 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a Arenei Naţionale, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, pentru prevenirea apariţiei unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine şi siguranţă publică.

În ziua evenimentului sportiv, vor acţiona, în sprijin, un elicopter SMURD pentru asigurare medicală la Arena Naţională şi un elicopter pentru monitorizare aeriană a traseelor de deplasare ale suporterilor.

Poliţia rutieră va fluidiza traficul şi va îndruma conducătorii auto pe rute care să le permită să ajungă la destinaţia dorită.

În Centrul Vechi, ca punct de atracţie, se va acţiona în sistem integrat, jandarmerie, poliţie şi pompieri, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

În cadrul dispozitivului de ordine publică, se vor afla jandarmi din cadrul echipelor de dialog, vorbitori de limba engleză, care vor participa la această misiune cu scopul de a asigura o bună relaţionare cu suporterii echipelor. Aceştia vor fi sprijiniţi de cinci ofiţeri de poliţie din Franţa şi patru din Elveţia, care au misiunea de a facilita dialogul şi transmiterea principalelor mesaje ale autorităţilor române.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Conform art.14 din actul normativ menţionat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Având în vedere condiţiile speciale privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pentru a asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti, trebuie respectate o serie de reguli impuse de organizator şi de legislaţia în vigoare, pe care cei interesaţi le pot găsi, fie accesând pagina oficială www.frf.ro, fie prin intermediul aplicaţiei mobile EURO 2020:

* suporterii vor avea acces pe stadion începând cu ora 19,00, pe baza biletelor puse la dispoziţie de organizator şi a brăţărilor de acces care confirmă respectarea regulilor sanitare şi epidemiologice. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie să aibă asupra lui şi actul de identitate cu care şi-a rezervat biletul.

* se recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

* spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

* pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria recomandă suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

Sursa: uefa/stadion arena nationala

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Cine a scris titlul, îl îndrum sa meargă mâine la bac :))

  2. Și polițiști. A, și să nu uităm de jandarmi. Și jandarmi, desigur. Și, cu voia dumneavoastră, niște polițiști și niște jandarmi. Plus jandarmi, firește, să nu uităm de jandarmi.

  3. ”Eleveția.” De două ori. Bravo, G4media! Și mai râdem de analfabeții din politică…

  4. Bre ai corectat doar partial
    „Peste 2000 de jandarmi, polițiști și jandarmi”