G4Media.ro

Peste 2000 de oameni din Prahova au rămas fără lumină din cauza…

Foto: Pexels.com

Peste 2000 de oameni din Prahova au rămas fără lumină din cauza vântului puternic care a avariat reţeaua de alimentare

Peste 2000 de consumatori din localităţi ale judeţului Prahova nu beneficiază de alimentare cu energie electrică, duminică după amiază, după ce vântul puternic a provocat avarii pe reţeaua de alimentare cu electricitate. De asemenea, rafalele au doborât mai mulţi copaci.

Vântul puternic a provocat avarii, duminică după amiază, pe reţeaua de alimentare cu energie electric, în localităţile Băicoi şi Ţintea din judeţul Prahova, 2379 de consumatori fiind afectaţi.

Conform ISU Prahova, au fost produse avarii la 42 puncte de transformare şi o linie de medie tensiune.

Rafalele au doborât de asemenea copaci. La Ploieşti, un arbore doborât de vânt a afectat, în cădere, o conductă de alimentare cu gaze.

Vijelia a pus la pământ copaci şi în zona de munte, echipajele ISU intervenind pentru îndepărtarea trunchiurilor căzute pe drumul naţional 1 A, în zona localităţii Cheia.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Natura ajuta la „sobrietatea energetica”. Uite ca se poate reduce consumul cu 15%

  2. Opriti domne vantul ala odata. E posibil asa ceva, in anul 2022 sa ramana lumea fara energie electrica?

  3. Vor fi din ce în ce mai dese astfel de cazuri. Rețelele au 50 – 60 de ani, aparatele și trafo la fel.Fabricile din România care le produceau au fost de mult închise…Și încă nu a venit timpul cu ger, ploaie,vânt,cand la -5 grade se formează chiciura, gheata se depune pe cabluri, le îngreunează, iar în zonele expuse, la acțiunea vântului le poate rupe, crapă transformatoarele.

  4. Dacă aveți curiozitatea să vă uitați la stâlpii rețelelor de înaltă tensiune veți observa o grămadă dintre ei neîngrijiți, culoarele liniilor neîngrijite în zonele împădurite. E normal să-i doboare vântul.