Peste 240 de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene împotriva patriarhului Kirill: „Să intervină Curtea Ecleziastică”
„A binecuvânta războiul este o crimă morală”. Preotul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Andriy Pinciuk, îl acuză pe Patriarhul Kirill al Moscovei, care a reînceput să susțină conflictul dorit de președintele rus Vladimir Putin. Peste 240 de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au solicitat intervenția tribunalului ecleziastic din cauza poziției lui Kirill privind războiul, scrie Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.
Pinchuk a lansat pe rețelele de socializare un apel împotriva Patriarhului Moscovei care, într-o singură zi, a strâns numeroase adeziuni. Noua confruntare din lumea ortodoxă soseşte după ce Kirill a cerut populației ruse să se strângă în jurul autorităților şi liderilor, reamintindu-le acestora de responsabilitățile lor şi invitându-i să fie mereu pregătiți să-și servească poporul.
„Fie ca Domnul – a spus Patriarhul Moscovei – să ne ajute pe toți în această perioadă grea pentru patria noastră şi să ne unească pe toți, inclusiv în jurul autorităților, iar autoritățile să simtă responsabilitatea față de popor, smerenia și să fie gata să îl slujească. De-abia atunci poporul nostru va cunoaşte o solidaritate adevărată și va avea capacitatea de a respinge dușmanii, atât pe cei interni, cât și pe cei externi”.
Kirill a adăugat că puterea este „o instituție inalienabilă, creată de Dumnezeu, care a însoțit omenirea de-a lungul istoriei sale. Se întâmplă adesea ca o persoană care a obținut puterea să uite orice altceva și să folosească această putere pentru a o creşte din ce în ce mai mul, sau doar pentru a trăi mai confortabil”. Pentru Patriarh, puterea este „periculoasă”, iar „celui căruia i se dă, i se vor cere multe”.
Cuvinte complet diferite de cele pe care Papa Francisc i le-a spus direct lui Kirill, care a trecut de partea lui Putin chiar de la începutul războiului. „Biserica – i-a explicat Suveranul Pontif Patriarhului – nu trebuie să folosească limbajul politicii, ci limba lui Iisus. Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt care credem în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Sfânta Născătoare de Dumnezeu: din acest motiv trebuie să ne unim în efortul de a ajuta pacea, de a-i ajuta pe cei care suferă, de a căuta căi de pace, de a înceta focul”.
Papa Francisc a mai adăugat că „cei care plătesc nota de plată a războiului sunt persoanele normale, soldații ruși și oamenii care sunt bombardați și mor. În calitate de pastori avem datoria de a fi aproape și a-i ajuta pe toți oamenii care suferă de pe urma războiului. La un moment dat se vorbea și în Bisericile noastre despre războiul sfânt sau războiul drept. Astăzi însă, nu mai putem vorbi în acest fel. S-a dezvoltat conștientizarea creștină a importanței păcii”.
Suveranul Pontif a reiterat că „Bisericile sunt chemate să contribuie la consolidarea păcii și justiției”. Pe fundal rămâne ipoteza foarte concretă a unei noi întrevederi între Papa Bergoglio și Patriarhul Kirill, după cea din 2016 de la Havana. Această întâlnire ar trebui să aibă loc până în vara lui 2022, chiar dacă noile declarații ale Patriarhului riscă să submineze nu numai relațiile, deja multe tensionate, din lumea ortodoxă, și nu doar pe cea rusă și ucraineană, ci și pe cele cu catolicismul.
La începutul Săptămânii Mari, Papa Francisc a cerut „un armistițiu de Paște, dar nu pentru reîncărcarea armelor și pentru reînceperea luptelor, nu, un armistițiu pentru realizarea păcii, prin negocieri reale, unde oamenii politici sunt dispuşi să facă unele sacrificii pentru binele poporului. De fapt, ce victorie va avea cel care plantează un steag pe o grămadă de moloz?”.
Pe 15 aprilie, în Vinerea Mare, după doi ani de absență din cauza restricţiilor impuse de pandemie, Papa Francisc va prezida din nou Via Crucis la Colosseum, ceremonie care care va fi difuzată în toată lumea. Iar în staţia a treisprezecea, cea în care se reaminteşte de moartea lui Iisus, crucea va fi purtată de două familii, una ucraineană şi alta rusă. O alegere făcută pentru a celebra cei cinci ani de la îndemnul apostolic Amoris laetizia.
Sursa: Il Fatto Quotidiano/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii